JO 2020 - Kaiac-canoe: Chirilă şi Mihalachi s-au calificat în semifinalele probei de canoe dublu pe 1.000 m (GALERIE FOTO)

Românii Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi s-au calificat, luni, în semifinalele probei de canoe dublu pe 1.000 m la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce s-au clasat pe locul al treilea în primul sfert de finală.

Cei doi canoişti români au fost înregistraţi cu timpul de 3 min 51 sec 565/1000, sosind după Brazilia (3:48.611) şi Ucraina (3:49.356). Primele trei echipaje s-au calificat în semifinale. Chirilă şi Mihalachi s-au clasat iniţial pe locul 5 în seria a doua de calificări (4:00.459), de unde au obţinut calificarea în sferturi.


Chirilă şi Mihalachi vor evolua marţi în prima semifinală (03:44), primele patru echipaje urmând să se califice în finala programată tot pe 3 august (05:53).

Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi sunt medaliaţi cu bronz anul acesta la Europenele de la Poznan, dar Mihalachi (32 ani) are în palmares şi două titluri mondiale în această probă (2010, 2014).


Kaiacul şi canoea au adus României o zestre de 34 medalii olimpice, dintre care 10 de aur, 10 de argint şi 14 de bronz. Ultimul aur a fost cucerit la C2-1.000 m de Florin Popescu, actualul antrenor al lotului olimpic de canoe, şi Mitică Pricop, medaliaţi şi cu bronz în proba de 500 m. De la Sydney, kaiaciştii şi canoiştii români nu au mai urcat pe podium la Jocurile Olimpice de 21 ani.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: COSR / Facebook.com


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan