JO 2022 - Schi fond: Rusia, învingătoare în proba feminină de ştafetă

Echipa Comitetului Olimpic Rus, compusă din Iulia Stupak, Natalie Nepriaeva, Tatiana Sorina şi Veronika Stepanova, a cucerit medaliile de aur în proba feminină de ştafetă 4x5 km, în concursul de schi fond, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.

Stupak este câştigătoarea Turului de Schi, Nepriaeva a obţinut argintul la schiatlon, Sorina şi Stepanova, care a reuşit desprinderea de germanca Sofie Krehl la ultimul schimb, au adus Rusiei prima medalie de aur în această probă începând din 2006 (JO de la Torino), fiind cronometrate cu timpul de 53 min 41 sec.

Superputerea Norvegia nu a reuşit să obţină o medalie în această probă, clasându-se doar pe locul cinci, surpriza Germania (Katherine Sauerbrey, Katharina Hennig, Victoria Carl, Sofie Krehl) alegându-se cu argintul, în timp ce medaliata cu aur la sprint, Jonna Sundling, a adus Suediei, campioana olimpică din 2014, bronzul, depăşind-o linia de sosire pe finlandeza Krista Parmakoski.

Norvegia nu a avut-o la Zhangjiakou pe Heidi Weng, testată pozitiv la Covid-19, iar cursa nordicelor s-a complicat după ce Tiril Udnes Weng a căzut în primul schimb, fiind lovită de letona Patricija Eiduka.

Rusia şi Germania s-au luptat pentru aur, iar niciuna dintre dubla campioană olimpică norvegiană Therese Johaug sau dubla medaliată finlandeză Kerttu Niskanen nu au reuşit să îşi ducă echipele pe podium.

Rusia a ajuns la şase medalii cucerite la schi fond de al debutul Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Clasament final:
1. Comitetul Olimpic Rus (Iulia Stupak, Natalia Nepriaeva, Tatiana Sorina, Veronika Stepanova) 53:41.0
2. Germania (Katherine Sauerbrey, Katharina Hennig, Victoria Carl, Sofie Krehl), la 18.2
3. Suedia (Maja Dahlqvist, Ebba Andersson, Frida Karlsson, Jonna Sundling), la 20.7
4. Finlanda (Anne Kylloenen, Johanna Matintalo, Kerttu Niskanen, Krista Parmakoski), la 21.2
5. Norvegia (Tiril Udnes Weng, Therese Johaug, Helene Marie Fossesholm, Ragnhild Haga), la 28.8
6. SUA (Hailey Swirbul, Rosie Brennan, Novie McCabe, Jessie Diggins), la 1:28.2
7. Elveţia (Laurien van der Graaff, Nadine Faehndrich, Nadja Kaelin, Alina Meier), la 3:00.5
8. Italia (Anna Comarella, Caterina Ganz, Martina Di Centa, Lucia Scardoni), la 3:39.5
9. Canada (Katherine Stewart-Jones, Dahria Beatty, Cendrine Browne, Olivia Bouffard-Nesbitt), la 3:39.9
10. China (Chi Chunxue, Li Xin, Jialin Bayani, Ma Qinghua), la 4:08.7
...
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea