JO 2022: Preşedintele Egiptului şi prinţul moştenitor saudit, aşteptaţi la Beijing

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman vor asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, pe data de 4 februarie, a anunţat, vineri, televiziunea de stat chineză, citată de AFP.

Venirea acestora intervine pe fondul "boicotului diplomatic" al Statelor Unite şi al câtorva aliaţi occidentali în numele încălcărilor drepturilor omului în China, în special împotriva minorităţii uigure.

Printre alţi demnitari străini prezenţi figurează prinţul Albert II de Monaco, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, precum şi preşedinţii polonez, Andrzej Duda, sau sârb Aleksandar Vucic, conform postului de televiziune CCTV.

Venirea preşedintelui rus Vladimir Putin a fost deja confirmată.

Acuzată din 2015 că a orchestrat un sistem de dopaj instituţional, Rusia este suspendată din marile competiţii internaţionale până la finele anului 2022. Sportivii ruşi "curaţi" sunt, însă, autorizaţi să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing sub drapel neutru.

Responsabilii ruşi, inclusiv Vladimir Putin, sunt în teorie radiaţi de la competiţii, cu excepţia cazului în care invitaţie este făcută de şeful statului ţării gazdă, cum este cazul Chinei.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: AbdelFattah Elsisi /Facebook


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR