Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească 'într-o ţară terţă' în 'următoarele luni'

Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească 'într-o ţară terţă' în 'următoarele luni'

Preşedintele american Joe Biden i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la nivel înalt 'într-o terţă ţară' în 'următoarele luni' pentru a 'clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia', a anunţat Casa Albă, citată de AFP şi Reuters.

Joe Biden a subliniat cu această ocazie 'angajamentul de neclintit' al SUA faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi şi-a exprimat 'îngrijorarea faţă de acumularea neaşteptată de trupe ruse în Crimeea ocupată şi la frontiera ucraineană', chemând Rusiei să dezamorseze tensiunile, conform unui comunicat al Casei Albe.

Biden, potrivit comunicatului, a menţionat de asemenea că Statele Unite vor acţiona cu 'fermitate' pentru a-şi apăra interesele naţionale, ca răspuns la acţiunile Rusiei, cum ar fi intruziunile cibernetice sau ingerinţele electorale.

Cu toate acestea, preşedintele american a asigurat că doreşte 'să clădească o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia, conform intereselor naţionale', a adăugat Casa Albă, evocând necesitatea continuării 'dialogului strategic' cu privire la controlul armamentelor sau în probleme de securitate.

'El a propus un summit într-o ţară terţă în următoarele luni pentru a discuta o serie întreagă de subiecte', a indicat Casa Albă, fără să spună dacă preşedintele rus a acceptat oferta.

Această convorbire telefonică este prima între cei doi şefi de stat, după ce în urmă cu o lună Joe Biden, într-un interviu pentru ABC, întrebat dacă îl consideră pe Putin 'criminal', a răspuns afirmativ. Acest lucru a provocat un scandal diplomatic între Moscova şi Washington, Rusia rechemându-şi ambasadorul din SUA pentru consultări. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Iranul a umblat la „cutia cu maimuțe”?

2 Uite un caz despre ce înseamnă școală și justiție în Ro...

3 Un secret bine păzit, inexpugnabil, al Iranului

4 Onestitate marca USR...

5 VIDEO A devenit doar o chestiune de moment până când Alexandra Stan va umbla goală pe stradă?