John Perkins: Bechtel şi Chevron au folosit în România modelul asasinilor economici

John Perkins, autorul bestseller-ului "Confesiunea unui asasin economic", declară într-un interviu acordat Cotidianul.ro, că modelul asasinilor economici, pe care îl descrie în cartea sa, a fost folosit şi în România, de companii precum Bechtel sau Chevron.

În interviu, John Perkins vorbeşte despre diferenţele dintre asasinii economici din anii '80 şi cei din ziua de azi, despre poziţia României în Europa de Est, despre Edward Snowden şi alte personaje celebre astăzi şi prezintă viziunea lui despre ceea ce ar trebui să se întâmple astfel încât guvernele să fie mai impermeabile la încercările de mituire la care sunt supuse.

John Perkins este un autor american de succes, care a devenit cunoscut prin cartea "Confesiunile unui asasin economic" scrisă la persoana I, în care susţine că a fost implicat în mai multe acţiuni de "colonizare" a unor ţări din lumea a treia, în favoarea marilor corporaţii americane, cu sprijinul Guvernului Statelor Unite. Perkins spune că a fost recrutat încă din tinereţe prin intermediul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), cu scopul de a lucra pentru Chas T. Main, o companie de consultanţă în construcţii, astfel încât, în calitate de "asasin economic", să convingă state din lumea a treia să împrumute sume importante pentru a plăti anumite companii americane să facă lucrări de amploare în ţările respective.

După retragerea sa din activitatea de "asasin economic", John Perkins scrie cărţi despre populaţiile indigene din Amazonia, sprijină organizaţii nonprofit, ţine prelegeri la adunări New Age, călătoreşte în Amazon şi în Himalaya, se întâlneşte cu Dalai Lama, înfiinţează Alianţa Pachmama, în jurul vechii profeţii amazoniene "Vulturul şi Condorul". În perioada 9-19 octombrie,el va susţine conferinţe în Bucureşti şi în mai multe oraşe universitare din România.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români