Judecați voi! Cum arată strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca și strada Fabrica de Glucoză din București, ambele date în funcțiune de curând

Judecați voi! Cum arată strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca și strada Fabrica de Glucoză din București, ambele date în funcțiune de curând

Judecați voi! Cum arată strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca și strada Fabrica de Glucoză din București, ambele date în funcțiune de curând.

Cum arată strada Regele Ferdinand, modernizată cu fonduri europene: trotuare generoase, piste de biciclete, bandă unică pentru autobuz

Primăria Cluj-Napoca a finalizat lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand: trotuarele au fost lărgite, s-au plantat copaci, s-au amenajat piste de biciclete și bandă unică pentru transportul public. Artera a fost modernizată cu fonduri europene, valoare investiției fiind de circa 23 milioane lei.

”Pe str. Ferdinand, care anterior nu avea niciun copac, au fost plantați 51 arbori cu balot în cadrul procesului de reabilitare. Pentru aceștia a fost instalat un sistem de irigații automat, cu senzor de ploaie / umiditate. 12 stații electrice de încărcare pentru biciclete și trotinete sunt amplasate pe această arteră, din totalul de 23 stații pentru biciclete / trotinete și 8 stații de încărcare pentru mașini electrice din proiectul general.De asemenea, proiectul general include și: primul stand pentru taxiuri electrice din Cluj-Napoca (va fi amplasat pe str. Tipografiei), sistem inteligent de management al traficului, respectiv sistem de iluminat public prin tehnologie LED. Creșterea calității spațiului public a fost urmărită în acest proiect nu doar prin plantări, ci mai ales prin reorganizarea spațiului pietonal și carosabil”, a scris primarul Emil Boc pe pagina de Facebook.

Traficul a fost reorganizat astfel: se păstrează două benzi de acces pe direcția Centru - Strada Horea, sens pe care a fost creată o pistă de biciclete / trotinete cu lățime de 1,5 m. Pe direcția Horea - Centru, transportul public și bicicliștii beneficiază de bandă dedicată comună, realizată prin reducerea lățimii carosabilului.

Stația de transport în comun de pe frontul estic (în fața magazinului Central) permite acum atât staționarea concomitentă a două autobuze, cât și neîntreruperea circulației velo în timpul staționării. De asemenea, o nouă trecere de pietoni și velo a fost marcată în dreptul străzilor Tipografiei și O. Petrovici.

Valoarea totală a proiectului este de 23.056.184,98 lei din care valoarea nerambursabilă solicitată este de 21.425.503,55.
Lucrările au început pe 26 august 2019 și au fost executate de SC Diferit SRL, durata de execuție fiind de 11 luni.
Proiectul cu finanțare europeană include și str. Tipografiei, str. Emile Zola, str. Sexil Pușcariu, respectiv scuarul CEC.
 
Strada Regele Ferdinand înainte de modernizare/Foto: Google Maps
 

Strada Regele Ferdinand după modernizare/ Foto: Facebook/Emil Boc
Cum arată strada Fabrica de Glucoză după o investiție de peste 170 milioane lei și ce nu s-a văzut la inaugurarea făcută de Gabriela Firea din autobuz
Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat luni că a finalizat lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză la patru benzi, pe tronsonul dintre Șos. Petricani și Barbu Văcărescu, inaugurând artera dintr-un autobuz Mercedes Benz Hibrid, live pe Facebook, fără însă să arate foarte mult din lucrare și fără presă. Anunțul a fost neobișnuit, fiind anunțat cu 15 minute înainte, deși cutuma era ca primarul să meargă pe șantier și să prezinte lucrarea într-o conferință de presă. După inaugurare, am fost pe Fabrica de Glucoză să vedem cum arată în detaliu lucrarea și să arătăm ce nu s-a văzut la inaugurarea de pe Facebook.
Cu mașina, am parcurs artera de la un capăt la altul în circa 5 minute, la ora 17.00. Cele două sensuri de mers sunt separate prin parapeți de beton, iar carosabilul arată bine, cu mici denivelări la gurile de canal care nu sunt aduse perfect la nivel. Benzile sunt generoase. Pe toată lungimea arterei nu ai voie să întorci, ceea ce poate fi o problemă pentru cei care lucrează sau locuiesc acolo. Înainte de reabilitare, la ora de vârf, artera era parcursă și în 30-40 de minute, fiind cozi enorme.
Strada nu are niciun loc de parcare, practic nu ai unde să oprești pe toată lungimea ei.
Probleme majore sunt însă pe trotuare și la pistele de biciclete. Pe o bună parte, lățimea este este foarte mică, în jur de 50 de cm, astfel că nu încap doi oameni în același timp. Reprezentanții Primăriei Capitalei au anunțat că vor pune un fel de nisip permeabil în alveolele copacilor, pentru a câștiga spațiu, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Oricum, sunt și bucăți de trotuar fără alveole, care au o lățime mai mică de 50 cm. Pe acolo, o mamă cu un copil în cărucior nu încape.
 

Trotuarul este blocat de mai multe transformatoare electrice.

 
Puțin mai la vale trotuarul este blocat de o toaletă publică.
Mai multe canale nu au fost aduse la cotă.
 
 
Bordurile joase arată foarte bine, dar mașinile au început să parcheze pe pista de biciclete.
 
Fluxul de pietoni se întrepătrunde cu pistele de biciclete în zona stațiilor STB - călătorii trebuie să treacă peste pista de biciclete ca să ajungă în stație și să urce în autobuz - ceea ce poate genera accidente.

Pe câteva porțiuni de pistă asfaltul deja s-a lăsat.

 
La intersecția cu Barbu Văcărescu s-au plantat circa 12 copăcei care par uscați, iar pietrișul din alveolă nu este stabilizat, deci nu se poate călca pe el.

 

Zonele destinate spațiilor verzi nu au fost plantate.
Restul alveolelor sunt lăsate goale și sunt pline de mizerie. Anumite alveole sunt foarte adânci și pietonii se pot împiedica de ele.
În ceea ce privește organizarea de șantier, mormane de pământ sunt lăsate pe marginea drumului iar camioanele ies din șantier fără să aibă roțile spălate. Toate acestea poluează și mai mult aerul irespirabil din București.
 



Tronsonul dintre Calea Floreasca și Barbu Văcărescu este finalizat în proporție de 80%, iar primarul Gabriela Firea a promis că va fi gata în două săptămâni. Un lucru care nu se vede, dar este extrem de important pentru cartierul Aviației: municipalitatea a schimbat conducta RADET care trecea pe sub stradă și înainte era ciuruită.

Boscheții de pe o anumită porțiune nu au fost tunși.
Una peste alta, este bine că Primăria a deschis circulația pe acest tronson, deși lucrarea nu este gata în întregime, ca șoferii să nu mai stea blocați în trafic, în zonă, dar problemele semnalate trebuie remediate.
Lărgirea străzii Fabrica de Glucoză a fost făcută de Primăria Capitalei și costă 173 milioane lei cu tot cu exproprieri. Termenul de finalizare din contract era finalul anului trecut. Lucrările sunt executate de Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L.-S.C. TRACON S.R.L.-S.C. PRIMACONS GROUP S.R.L., valoarea contractului fiind de 48.228.719,48 lei fără TVA.
Municipalitatea a început pe data de 3 august 2018 lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză de la două la patru benzi, după 15 ani de așteptare. Termenul de execuție din contract era de 15 luni, însă lucrarea nu a fost finalizată la finalul anului trecut. Următoarea estimare era primăvara acestui an.

Lucrările au fost executate de Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L.-S.C. TRACON S.R.L.-S.C. PRIMACONS GROUP S.R.L., valoarea contractului fiind de 48.228.719,48 lei fără TVA.
Fabrica de Glucoză înainte de modernizare
 SURSA:  HotNews.ro
 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”