O doctoriță româncă a fost găsită carbonizată în Franța. Fiul ei de 22 de ani, principalul suspect

O doctoriță româncă a fost găsită carbonizată în Franța. Fiul ei de 22 de ani, principalul suspect

O româncă, medic cardiolog, stabilită de ani buni în Franța, a fost descoperită moartă, complet carbonizată, în propria locuință din Molsheim. Anchetatorii consideră că este vorba despre o crimă, iar fiul ei, în vârstă de 22 de ani, este principalul suspect și este dat în urmărire.

Andrei Boila este principalul suspect în uciderea mamei sale FOTO: X/@PsyGuy007

Andrei Boila este principalul suspect în uciderea mamei sale FOTO: X/@PsyGuy007

O doctoriță româncă în vârstă de 56 de ani, care profesa în orașul Molsheim, din regiunea Alsacia, a fost găsită moartă în locuința ei pe 30 octombrie. Potrivit publicației Dernières Nouvelles d'Alsace ( DNA ), tânărul fiu al femeii, în vârstă de 22 de ani, este suspectat că ar fi provocat incendiul în care aceasta și-ar fi pierdut viața și a dispărut fără urmă .

Cum a fost descoperit trupul femeii

Alarma a fost dată de o colegă de serviciu, îngrijorată că medicul nu se mai prezentase la consultațiile programate și nu răspundea la telefon. Polițiștii s-au deplasat imediat la locuința acesteia, aflată la aproximativ un kilometru și jumătate de cabinetul medical.

Ajunși la fața locului, agenții au simțit un miros puternic de benzină și au chemat pompierii. În interior, echipele de intervenție au găsit un corp complet carbonizat , imposibil de identificat vizual. Camera în care se afla victima era parțial arsă și puternic răvășită, însă restul locuinței nu fusese afectat de flăcări.

Potrivit primelor concluzii, incendiul ar fi avut loc în seara zilei de 29 octombrie. Trupul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Strasbourg pentru autopsie.

Viața și cariera Simonei Boila

Medicul român se stabilise în Franța la sfârșitul anilor 2000 și era cunoscută și apreciată în comunitatea medicală locală. Simona Boila s-a născut în 1969 în Cluj-Napoca. După ce a fost despărțită de soțul ei, care a decedat ulterior, s-a mutat în Franța cu singurul său fiu, Andrei, născut în 2003.

În Molsheim, Simona Boila era unul dintre cei doi cardiologi practicanți și fusese o prezență respectată în comunitate. Primarul Laurent Furst a declarat: „Am cunoscut-o în calitatea mea de primar, dar și ca pacientă. Era o femeie extrem de plăcută și grijulie, care avea grijă de pacienții ei. Dispariția ei tragică va lăsa un gol în orașul nostru”

Un membru al comunității românești a descris-o ca „o persoană foarte discretă , destul de retrasă, care nu se deschidea niciodată”. O prietenă care a petrecut timp cu ea în august anul trecut a adăugat: „Era generoasă și o ascultătoare atentă, dar nu se putea îndura să se deschidă. Era ca și cum ar fi trăit o mare suferință interioară”.

Fiul este principalul suspect

Jandarmeria din Bas-Rhin a publicat duminică seară, 2 noiembrie, o alertă pentru găsirea fiului femeii, care nu a mai fost văzut de la data tragediei. A fost distribuită și o fotografie cu acesta.

Conform presei locale, tânărul se numește Andrei Boila, are antecedente de afecțiuni psihiatrice și este considerat principalul suspect în uciderea mamei sale. Autoritățile îi cer populației să semnaleze orice informație care ar putea duce la localizarea lui, însă recomandă să nu fie abordat direct.

Ancheta continuă, iar ipoteza unei crime este, potrivit anchetatorilor, „cea mai probabilă și fără alternative plauzibile în acest moment”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit asta? / Fraților, lumea chiar s-a tâmpit de tot?

2 El este românul cu cele mai multe proprietăți în Dubai...

3 VIDEO Judecați voi... / Se întâmplă în Israel...

4 De citit... / Asta este Rusia, în realitate, oameni buni...

5 Ce se întâmplă? / Cel mai bogat om al planetei „arată semne de îmbătrânire accelerată”