Judecătorul din dosarul "Grădinița groazei", suspendat trei luni din funcție de CSM

Magistratul constănțean Bogdan Alexandru Arhip, care a judecat inițial dosarul cunoscut sub numele de "Grădinița groazei", a fost suspendat marți din funcție pe o perioadă trei luni de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM.

"Admite în parte acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva domnului Bogdan Alexandru Arhip — judecător în cadrul Judecătoriei Constanța. În baza articolului 100 litera d) din Legea numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplică domnului Bogdan Alexandru Arhip sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de trei luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de articolul 99 litera c) din același act normativ", se arată în decizia CSM.

Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile la Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Inspecția Judiciară a înaintat, pe 9 noiembrie 2016, către CSM acțiunea disciplinară exercitată în cazul judecătorului constănțean Bogdan Alexandru Arhip cu privire la modul de instrumentare a dosarului cunoscut sub numele de "Grădinița groazei".

Magistratul de la Judecătoria Constanța a fost cercetat pentru două abateri disciplinare prevăzute de Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit unui comunicat al Inspecției Judiciare transmis la solicitarea AGERPRES.

"Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară privindu-l pe domnul judecător Arhip Bogdan Alexandru de la Judecătoria Constanța (...), reținându-se că judecătorul, în cazul primei abateri, a omis să verifice din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar, nu a pus în discuție solicitările experților și a refuzat să discute cererile acestora, a refuzat să pună în discuția părților cererea formulată de una dintre acestea și a stabilit măsuri contradictorii în ședințele de judecată cu privire la modul și calitatea în care au fost citate persoane minore, precum și în privința modului în care urma să se desfășoare audierea, iar în cazul celei de-a doua abateri a manifestat o atitudine improprie caracterului solemn al ședinței de judecată", se preciza în comunicat.

Președintele CSM, Mircea Aron, a sesizat în luna iulie a anului trecut Inspecția Judiciară cu privire la cazul copiilor de la o grădiniță din Constanța, aflat în curs de judecată.

Potrivit unui comunicat de presă transmis atunci de CSM, Inspecția Judiciară a fost sesizată în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita și respectarea obligațiilor profesionale de către judecătorul Bogdan Alexandru Arhip din cadrul Judecătoriei Constanța.

Sesizarea a fost făcută după ce în presă au apărut informații potrivit cărora judecătorul a emis mandate de aducere a unor copii de câțiva ani.

În dosarul Centrului educațional și de dezvoltare timpurie ''Micul Regat'' din Constanța, mai multe cadre didactice de la această instituție sunt acuzate de purtare abuzivă, ele fiind judecate după ce au fost reclamate că au maltratat copiii.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

2 HARTA clanurilor interlope din București. Cine controlează lumea subterană şi cum sunt împărţite teritoriile

3 Revolta lui Adi Hădean / Am ajuns să mâncăm „nutreţ livrabil cu trei linguri de sare şi una de monoglutamat de …

4 Categoria „valori” / Povestea neromanțată a infractorilor din clanul Duduianu: Șantaj, trafic de persoane și dro…

5 BREAKING DSP București intră sub conducere militară: Va fi coordonată de colonelul medic Ionel Paul Oprea, car…