
Județele sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic. Temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă
Cincisprezece judeţe din vestul şi sudul ţării se vor afla joi, 3 iulie 2025, sub atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia şi vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.Judeţele atenţionate de meteorologi sunt: Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Alba, Hunedoara, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt şi Mehedinţi.
Potrivit meteorologilor, vremea se menţine călduroasă şi în Capitală, cu valori termice de până la 34 de grade Celsius pe parcursul zilei de joi. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, în creştere faţă de ziua precedentă, va fi de 33 - 34 de grade Celsius.
Valul de căldură se va intensifica , astfel că de vineri vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a țării. Local disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 32 și 38 de grade, cele minime se vor situa în majoritatea zonelor între 12 și 22 de grade, iar îndeosebi în sud local va fi noapte tropicală. Cerul va fi mai mult senin, exceptând zona de munte și regiunile nordice unde va fi variabil, iar după orele amiezii pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în est și vest, dar si de scurtă durată asociate ploilor.
Sursa: adevarul.ro