Judo: Andreea Chiţu, Alexandru Raicu şi Vlăduţ Simionescu s-au calificat la JO de la Tokyo

Judo: Andreea Chiţu, Alexandru Raicu şi Vlăduţ Simionescu s-au calificat la JO de la Tokyo

Trei judoka români, Andreea Chiţu (cat. 52 kg), Alexandru Raicu (cat. 73 kg) şi Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg), au reuşit să obţină calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a anunţat, miercuri, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe pagina sa de Facebook.

Clasamentul mondial a stat la baza calificării lor la JO 2020. Chiţu a ocupat locul 23 în ierarhia categoriei sale, Simionescu s-a aflat pe locul 24, iar Raicu, pe 30.


Andreea Chiţu va participa la a treia ediţie a Jocurilor, după Londra 2012 şi Rio 2016. Vlăduţ Simionescu se află la a doua participare, după Londra 2012, în timp ce Alexandru Raicu va debuta la competiţia olimpică, menţionează COSR.

România a ajuns acum la 93 de sportivi calificaţi la JO 2020 (nominal sau locuri cotă) la 15 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon şi judo:

Atletism (7): Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Marius Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii);

Baschet (4): (echipa feminină 3x3);

Box (2): Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg);

Canotaj (36): patru rame masculin, patru rame feminin, dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, 8+1 feminin, 8+1 masculin;

Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), (ciclism pe şosea);

Fotbal (18): echipa naţională olimpică;

Gimnastică artistică (3): Maria Holbură (individual compus), Larisa Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);

Înot (3): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber);

Judo (3): Andreea Chiţu (cat. 52 kg), Alexandru Raicu (cat. 73 kg) şi Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg);

Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 m;

Lupte (5): Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg - lupte libere), Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg - lupte greco-romane);

Scrimă (2): Ana-Maria Popescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie);

Tenis de masă (4): echipa feminină (3 jucătoare), Bernadette Szocs (simplu, dublu mixt), Elizabeta Samara (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu, dublu mixt);

Tir sportiv (1): Laura Ilie (puşcă aer comprimat 10 m);

Triatlon (1): Felix-Pierre Duchampt.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru intervalul 23 iulie-8 august 2021, după ce iniţial erau programate în perioada 24 iulie-9 august 2020.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”