Juncker, supărat pe prezența scăzută din Parlamentul European: 'Sunteți ridicoli!'

'Sunteți ridicoli!', este declarația cu care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sancționat rata mare de absenteism a eurodeputaților la ședința plenară de marți de la Strasbourg, de evaluare a președinției malteze a Consiliului UE, încheiată vineri, 30 iunie, relatează DPA.

Pentru Juncker, prezența în sală a doar '30 de membri ai Parlamentului' demonstrează că acesta 'nu este serios'.

Dacă la ședință ar fi fost prezenți cancelarul german Angela Merkel sau președintele francez Emmanuel Macron, situația ar fi fost diferită, a mai spus șeful Comisiei Europene.

Juncker a fost întrerupt de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care i-a cerut să-și rectifice limbajul și să se abțină de la folosirea cuvântului 'ridicol'.

'Nu voi asista niciodată la o ședință de felul acesta', a replicat șeful Comisiei, insistând că Parlamentul European trebuie să respecte președințiile europene asigurate de state mai mici.

După Malta, președinția semestrială a Consiliului UE a fost preluată de Estonia, tot una din țările mici ale Uniunii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Noul director Nuclearelectrica / absolvent de Spiru Haret, zero experiență în privat, promovat de administrația Firea

2 Cămătăria legală / La un IFN, 1.000 de lei împrumutați se transformă în 4.500 de rambursat în doar 15 luni

3 Recorder / Cel puțin 30% din teza de doctorat a șefului SPP, Lucian Pahonțu, este plagiată

4 „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău. Normal că l-am recomandat”

5 Prejudiciu de peste un milion de euro: Percheziții la cooperative meșteșugărești în București