Jurnalist, la Colectiv: Am lăsat camera jos şi i-am luat pulsul, am început să-l masez şi să urlu

Jurnalist, la Colectiv: Am lăsat camera jos şi i-am luat pulsul, am început să-l masez şi să urlu

Cameramanul ProTV Mario Ionescu povesteşte că a ajuns vineri seară la Colectiv odată cu primele echipaje şi a văzut "dezorganizare cruntă", dar şi cum arşii erau căraţi afară de alţi arşi, printre care Adrian Despot care a strigat la el să lase camera ca să ajute, şi cum s-a apropiat de o victimă.

Jurnalist, la Colectiv: Am lăsat camera jos şi i-am luat pulsul, am început să-l masez şi să urlu (Imagine: Facebook / Mario Ionescu)

"Acum, la peste 35 de ore, de la momentul în care colegă mea reporteră m-a sunat agitată, aproape plângând, că arde un club din incintă fostei fabrici Pionierul, după doar câteva ore de somn simt nevoia să povestesc ce am trăit în noaptea de 30 octombrie! Am ajuns în jur de 22.37 de minute, odată cu o maşină de pompieri şi două ambulanţe, mai erau una sau două la faţă locului dar 'gemeau' de trupuri arse. În cea din faţă maternităţii Bucur, şi prima victimă de care am dat cu ochii, era amicul şi colegul Ştefan Dan! Era ars pe mâini, pe piept, pe gât, pe faţă (ceea ce părea o fostă bărba era o urmă de păr ars)! Am întrebat 'Cum eşti ?', răspunsul lui a fost primul şoc: 'Eu sunt ok, îmi revin, dar Teo nu ştiu dacă scapă, fierbea pielea pe ea'", scrie Mario Ionescu pe pagina sa de Facebook.

Cameramanul povesteşte cum a văzut oameni, ce păreau a fi din zonă, care "cărau, alături de alţi oameni arşi, trupuri pline sânge, de carne arsă, pe care îi înşirau pe asfalt cât mai aproape de salvările, care de acum curgeau şi umpleau piaţeta".

"O tânără blondă îi ghida către salvări şi implora oamenii de pe ambulanţe să ia cât mai mulţi! Am ajuns în gang, unde m-a întâmpinat Adrian Despot, era ars, plin de negreală pe ochi, căra un tânăr ars, a început să urle la mine să las camera şi să car oameni! M-am blocat şi mi-au dat lacrimile ("Ce meserie ingrată am" a fost primul gând şi mi s-a făcut scârbă de mine)", continuă el.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

3 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”