Jurnalista care a protestat la televiziunea rusă: ''Sper că sacrificiul nu a fost degeaba şi că oamenii îşi vor deschide ochii''

Jurnalista care a protestat la televiziunea rusă: ''Sper că sacrificiul nu a fost degeaba şi că oamenii îşi vor deschide ochii''

Jurnalista care a protestat în direct într-un studio de ştiri al televiziunii de stat din Rusia pentru a denunţa războiul din Ucraina a declarat miercuri pentru Reuters că se teme pentru siguranţa sa, dar speră în acelaşi timp că protestul său le va deschide ochii ruşilor asupra propagandei.

Marina Ovsiannikova a spus că nu are planuri să plece din Rusia şi şi-a exprimat speranţa că nu va fi inculpată penal pentru protestul său extraordinar de luni seară, când a afişat în direct, în timpul jurnalului de ştiri de la Canalul Unu, o pancartă cu mesaje împotriva războiului din Ucraina.

"Cred în ceea ce am făcut, dar acum înţeleg amploarea problemelor cu care trebuie să mă confrunt. Bineînţeles, sunt extrem de îngrijorată pentru siguranţa mea", a declarat jurnalista, editor la Canalul Unu (Pervîi Kanal).

"Nu mă simt deloc ca un erou. Ştiţi, aş vrea să simt că acest sacrificiu nu a fost degeaba şi că oamenii îşi vor deschide ochii", a adăugat ea în interviul pentru Reuters.
Ea a fost amendată marţi cu 250 de dolari după ce Kremlinul a spus că protestul său a fost un "act de huliganism".

Reuters precizează că a solicitat în scris Ministerului de Interne să comenteze acest caz şi să precizeze dacă procedurile legale au fost închise.

Marina Ovsiannikova a mai spus pentru Reuters că nu a vrut doar să protesteze împotriva războiului, ci să le transmită de asemenea un mesaj direct ruşilor.

"Nu mai fiţi zombi. Nu ascultaţi propaganda asta. Învăţaţi să analizaţi informaţia. Învăţaţi să căutaţi alte surse de informare, nu doar televiziunea rusă de stat", a declarat ea.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”