Kaczynski afirmă că prin realegerea lui Tusk, "candidatul german", criza UE se va agrava

Liderul partidului naționalist polonez "Lege și Justiție" (PiS, aflat la guvernare), Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat pe compatriotul său Donald Tusk, președintele Consiliului European și candidat pentru un al doilea mandat, că realegerea sa la conducerea acestei instituții va agrava criza din Uniunea Europeană, transmite AFP.

Într-un interviu ce va apărea miercuri în săptămânalul Gazeta Polska, citat de agenția PAP, Kaczynski afirmă că Tusk "este candidatul german" și că UE este condusă în prezent de Germania, însă aceasta "este un stat prea slab pentru a juca acest rol".

Germania "nu are suficient potențial, nici economic, nici militar, pentru a exercita o dominație soft asupra Bătrânului Continent", susține liderul PiS.

"Dominația germană actuală în UE se află într-o situație artificială, ce decurge din relațiile economice și dintr-un oportunism incredibil al elitelor bruxelleze", consideră el.

"Această construcție este menită catastrofei, iar alegerea lui Tusk pentru un al doilea mandat va fi un nou pas care va apropia toată Uniunea de o criză mult mai gravă decât cea de azi", adaugă Jaroslaw Kaczynski, care mărturisește o inamiciție deschisă cu fostul său adversar liberal pe scena politică internă.

De altfel, pentru a împiedica realegerea lui Tusk pentru un nou mandat, ce va fi supusă la vot la summitul UE de joi și vineri, Varșovia a prezentat în ultimul moment un contracandidat, în persoana eurodeputatului polonez Jacek Saryusz-Wolski. Actualul președinte al Consiliului European, susținut de Partidul Popular European, se bucură însă de sprijinul confortabil al majorității statelor membre.

Jaroslaw Kaczynski îl acuză pe Donald Tusk de lipsă de neutralitate față de scena politică din Polonia, reproșându-i acestuia că susține 'absolut pe față' partidul Platforma Civică (PO, liberal), pe care fostul premier l-a condus.

"El creează norme noi, inacceptabile, de coexistență a unei funcții comunitare cu guvernul unui stat membru. Dacă acest precedent dăunător va fi menținut, criza Uniunii se va agrava", mai declară liderul eurosceptic polonez în interviul pentru Gazeta Polska.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR