Katy Perry și Justin Trudeau, imagini surprinzătoare din Japonia. Fostul prim-ministru o însoțește în turneu

Katy Perry și Justin Trudeau, imagini surprinzătoare din Japonia. Fostul prim-ministru o însoțește în turneu

Katy Perry și fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau au atras atenția fanilor după ce artista a publicat pe Instagram o serie de fotografii și videoclipuri din călătoria lor în Japonia, stârnind noi speculații despre relația lor.

Katy Perry și fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau FOTO: Instagram / Katy Perry

Katy Perry și fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau FOTO: Instagram / Katy Perry

Într-una dintre imagini, Perry și Trudeau apar zâmbind într-un selfie, iar într-un alt videoclip cei doi sunt filmați încercând sushi. Deși niciunul dintre ei nu a comentat oficial relația, aparițiile repetate împreună au intensificat zvonurile. BBC notează că Trudeau a fost văzut anterior la un concert al lui Perry, ceea ce a alimentat discuțiile despre o posibilă legătură romantică între cei doi.

Katy Perry se află în Japonia în cadrul turneului global „Lifetimes Tour”. Artista de 41 de ani a însoțit fotografiile cu mesajul: „Turneu în Tokyo și multe altele”.

Sursa video: Instagram / Katy Perry

Întâlnire cu fostul premier japonez

La începutul săptămânii, Trudeau, în vârstă de 53 de ani, a redistribuit o fotografie cu el și Perry alături de fostul prim-ministru al Japoniei, Fumio Kishida, și soția acestuia, Yuko. Trudeau a scris: „Mă bucur să te revăd, [Fumio Kishida]. Eu și Katy ne-am bucurat mult să avem ocazia să stăm de vorbă cu tine și cu Yuko. Mulțumesc, Fumio, pentru prietenia ta și pentru angajamentul tău constant față de ordinea internațională bazată pe reguli și față de un viitor mai bun pentru toată lumea”.

Sursa video: Instagram / Katy Perry

Primele apariții publice împreună

Luna trecută, cei doi păreau să confirme zvonurile despre relație după ce au fost fotografiați ținându-se de mână la un eveniment din Paris . Site-ul TMZ a publicat imagini și filmări cu ei mergând mână în mână, Trudeau ajutând-o pe Perry să urce pe bancheta din spate a unei mașini, în timp ce fotografilor le strigau. Această apariție a coincis cu aniversarea de 41 de ani a artistei și părea să marcheze prima lor ieșire publică ca și cuplu.

În timpul unui concert recent la Londra, Perry a făcut aluzie la statutul ei sentimental. Când un fan i-a cerut mâna din public, artista a glumit: „Aș fi vrut să mă fi întrebat acum 48 de ore”. Gluma a venit la doar câteva zile după ce primele fotografii cu Trudeau au apărut online.

Relații anterioare

Katy Perry a avut o relație de lungă durată cu actorul Orlando Bloom, cu care a format un cuplu timp de un deceniu și are o fiică. Cei doi s-au despărțit în această vară. Trudeau, fost prim-ministru al Canadei între 2015 și 2025, a fost căsătorit cu Sophie Grégoire timp de 18 ani, iar cei doi au trei copii. Separarea lor a fost oficializată în vara anului 2023.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Hopa! Ce avem noi aici?

2 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

3 BREAKING Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului!

4 LIVE Alegeri București / S-a depășit pragul de 500.000 de bucureșteni care au votat

5 Dezvăluiri bombă. Numele femeilor celebre care îl „vizitau” pe Adrian Mutu, după transferul în Anglia. „Pe asta n-am mai spus-o. A fost acolo”