Kenya: Ultimul rinocer alb de nord, supravegheat îndeaproape și apărat de braconieri

Ultimul rinocer alb de nord mascul, care trăiește într-o rezervație din Kenya, face obiectul unei supravegheri speciale, armate, pentru a-l proteja de braconieri. Fotografii recente cu animalul și paznicii săi, ce au devenit virale pe internet, au atras atenția asupra unei campanii de finanțare lansate în luna februarie, destinate să permită continuarea protejării sale, în contextul în care încasările asigurate rezervației din turism au scăzut considerabil din cauza virusului Ebola și a terorismului. Rinocerul, botezat Sudan, trăiește în captivitate cu două femele din subspecia sa, aflată în pericol de dispariție, menționează miercuri 7sur7.be. În afara celor trei, mai sunt numai două femele din această subspecie pe glob, și ele tot în captivitate. Potrivit World Wildlife Fund (WWF), la sfârșitul anilor 1960 existau peste 20.000 de exemplare de rinocer alb de nord.

În afară de protejarea sa de către paznici înarmați, Sudan este echipat și cu un emițător pentru a-i asigura securitatea. Coarnele i-au fost deja înlăturate pentru a descuraja braconierii.

'Odată cu cererea în creștere de coarne și fildeș, trebuie să facem față multor tentative de braconaj. Reușim să stopăm o mare parte din ele, dar ne riscăm adesea viața în timpul serviciului', spune rangerul Simor Irungu.

Campania de finanțare participativă care se desfășoară în prezent ar urma să asigure salariile unei echipe de circa 40 de paznici, precum și instruirea lor și materialul necesar îndeplinirii misiunii în bune condiții de securitate.

În rezervație se află în prezent o sută de rinoceri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI