Kevin Spacey, acuzat de patru agresiuni sexuale, va apărea joi în faţa tribunalului la Londra. Cum se apără actorul

Kevin Spacey, acuzat de patru agresiuni sexuale, va apărea joi în faţa tribunalului la Londra. Cum se apără actorul

„Kevin Spacey, 62 de ani, a fost oficial inculpat” luni, a anunţat Metropolitan Police într-un comunicat. „El va apărea la Westminster Magistrates Court la ora 10.00 (09.00 GMT), joi”, a adăugat aceasta.

La sfârşitul lui mai, Parchetul britanic a dat undă verde pentru urmărirea penală a starului din serialul „House of Cards” pentru patru acuzaţii de agresiuni sexuale contra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013.

Actorul este acuzat şi că a determinat o persoană să participe la o activitate sexuală cu penetrare fără consimţământul acesteia.

Kevin Spacey s-a declarat „decepţionat”, dar şi-a anunţat intenţia de a se prezenta în faţa justiţiei britanice pentru „a-şi dovedi nevinovăţia”.

Două inculpări vizează fapte de agresiuni sexuale în martie 2005 la Londra asupra aceluiaşi reclamant. O altă agresiune sexuală din august 2008 îl priveşte pe un al doilea reclamant care îl acuză că l-a forţat la o activitate sexuală cu penetrare fără consimţământul său.

Kevin Spacey este inculpat şi de o a patra agresiune sexuală care a avut loc în aprilie 2013 de a treia persoană în Gloucestershire (sud-vestul Angliei). Poliţia din Londra a indicat că reclamanţii, ale căror nume nu au fost făcute publice, au astăzi vârste în jur de 30 şi de 40 de ani.

Scotland Yard a deschis o anchetă după ce a primit plângerile de agresiuni sexuale contra actorului, dintre care unele au fost comise în cartierul Lambeth din Londra, unde se află Teatril Old Vic, al cărui director artistic a fost între 2004 şi 2015.

Aceste acuzaţii au fost formulate în urma scandalului Weinstein, pe numele producătorului american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna lui 2017 de The New York Times şi The New Yorker.

Actorul a fost subiect unor investigaţii şi în Statele Unite. Valul de acuzaţii împotriva lui a avut consecinţe grave asupra carierei şi reputaţiei starului de două ori câştigător al premiului Oscar (pentru „American Beauty” şi „Usual Suspects”).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”