Kievul a ordonat Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească un complex mânăstiresc ucrainean

Autoritățile ucrainene au ordonat vineri unei aripi istorice aliniate cu Rusia a Bisericii Ortodoxe să părăsească un complex mănăstiresc din Kiev, cea mai recentă decizie împotriva unei confesiuni privite cu profundă suspiciune de guvern, informează Reuters, citată de Agerpres.

Complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev FOTO Profimedia

Complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev FOTO Profimedia

Oficialii de la Kiev iau măsuri drastice împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU), aflată sub autoritatea patriarhului Moscovei, după ce Rusia şi-a lansat invazia anul trecut, pe motiv că este pro-rusă şi colaborează cu patriarhul Chiril I al Moscovei, care a sprijinit ferm invazia.

BOU susţine că a rupt legăturile cu Rusia şi cu patriarhia Moscovei şi se declară victima unei vânători politice de vrăjitoare.

Potrivit Ministerului Culturii din Ucraina, BOU a primit ordin să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev, vechi de 980 de ani, unde îşi are sediul. Într-o declaraţie, ministerul a spus că o anchetă a dezvăluit că BOU „a încălcat termenii acordului privind utilizarea proprietăţii de stat", fără a oferi alte detalii.

BOU, care are drept termen limită pentru a elibera sediul până pe 29 martie, a declarat într-o postare pe Facebook că rezultatele anchetei sunt „evident părtinitoare şi încalcă grav normele legale".

Literatură pro-rusă găsită în incinta bisericii

Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat periodic, începând din luna octombrie a anului trecut, percheziţii în bisericile BOU, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.

Oficialii ucraineni au spus că au găsit literatură pro-rusă în incinta bisericii, care găzduia, de asemenea, cetăţeni ruşi, acuzaţii pe care BOU le-a negat.

Cei mai mulți credincioşilor ortodocşi ucraineni aparţin unei ramuri separate a credinţei, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, formată în urmă cu patru ani prin unirea unor ramuri independente de autoritatea Moscovei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români