Kim Jong Un susţine că Phenianul este „pe deplin pregătit” pentru orice confruntare militară cu Statele Unite

„Forţele noastre armate sunt pregătite temeinic pentru a răspunde la orice criză, iar forţa de descurajare a războiului nuclear a naţiunii noastre este, de asemenea, pe deplin pregătită să îşi mobilizeze forţa absolută cu fidelitate, precizie şi promptitudine pentru a-şi îndeplini misiunea”, a afirmat Kim Jong Un.

Liderul Coreei de Nord a făcut aceste declaraţii în cadrul unui eveniment organizat pentru a marca cea de-a 69-a aniversare a armistiţiului final al Războiului din Coreea, semnat la data de 27 iulie 1953, care a determinat încetarea focului, divizarea peninsulei în jurul paralelei de 38 de grade şi întemeierea unei zone demilitarizate, conform Reuters.

Totodată, Kim Jong Un a informat administraţia sud-coreeană Yoon Suk-yeol că orice încercare de a ataca Nordul va fi întâmpinată cu un răspuns dur şi cu „anihilarea”.

„Vreau încă o dată să precizez clar că Coreea de Nord este pe deplin pregătită pentru orice confruntare militară cu Statele Unite", a mai spus liderul nord-coreean, în discursul său.

Coreea de Nord a testat, în ultimele luni, rachete hipersonice şi rachete despre care se spune că ar avea capacitatea de a transporta arme nucleare tactice, reducând timpul pe care Seulul l-ar avea la dispoziţie pentru a reacţiona la un eventual atac.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români