Kim Kardashian a divorţat oficial de Kanye West

Kim Kardashian a devenit oficial singură, miercuri, după ce un judecător din Los Angeles a pronunţat divorţul său de Kanye West, cu care vedeta s-a căsătorit în 2014, informează AFP.

Vedeta de reality-show Kim Kardashian s-a prezentat în faţa instanţei prin internet, însă Kanye West a fost reprezentat de avocatul său, care nu a obiectat faţă de desfacerea căsătoriei.

Rapperul, care şi-a schimbat oficial numele în "Ye", s-a opus acestei despărţiri şi i-a cerut în mai multe rânduri lui Kim Kardashian, pe reţelele sociale, să se împace.

Kim Kardashian a solicitat divorţul anul trecut, după luni de zvonuri apărute în presă cu privire la problemele sale conjugale şi tulburările de sănătate mintală ale rapperului.

"Îmi doresc foarte mult să divorţez", a scris Kim Kardashian într-o declaraţie depusă la tribunal săptămâna trecută. "I-am cerut lui Kanye să ţină divorţul nostru privat, dar nu a făcut-o", a adăugat vedeta în vârstă de 41 de ani.

"Cred că, dacă instanţa ne pune capăt căsătoriei, acest lucru îl va ajuta pe Kanye să accepte că relaţia noastră conjugală s-a încheiat şi să mergem mai departe", astfel încât să ne putem "creşte copiii în mod paşnic", se mai arată în declaraţie.

Cuplul are patru copii: două fete, North şi Chicago (8, respectiv 4 ani) şi doi băieţi, Saint şi Psalm (6, respectiv 2 ani).

Cele două vedete, care au început relaţia în 2012 şi s-au căsătorit în Italia doi ani mai târziu, au devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute cupluri din lume.

Căsătoria lor a avut însă de suferit în special din cauza izbucnirilor imprevizibile ale lui Ye, care suferă de tulburare bipolară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Remarcile unei tinere venite de la capătul lumii să studieze în București. „Partea cea mai dificilă e gândul la întoarcerea acasă”

2 Culisele epurării generalului pe care Xi Jinping îl numea „fratele meu mai mare”

3 Atacuri pe bandă rulantă la adresa Juliei Sauter: nu știe o boabă de română, deși a obținut cetățenia țării noastre

4 „Cel mai periculos moment din istoria modernă”

5 Ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere? Strategia liderului rus în fața presiunilor interne și eșecurilor din Ucraina