Klaus Iohannis - discuţie telefonică cu preşedintele CE pe tema propunerilor Planului de relansare economică şi revizuirii bugetului UE

Klaus Iohannis - discuţie telefonică cu preşedintele CE pe tema propunerilor Planului de relansare economică şi revizuirii bugetului UE

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, o convorbire la telefon cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuţiile axându-se, în principal, pe propunerile pe care CE urmează să le prezinte, până la sfârşitul acestei luni, cu privire la Planul de relansare economică a Uniunii Europene şi varianta revizuită a propunerii privind bugetul UE pentru perioada 2021 - 2027, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat sprijinul deplin al României în ceea ce priveşte identificarea celor mai potrivite soluţii pentru redobândirea forţei economice a Uniunii Europene.

"Referitor la pachetul de propuneri pe care Comisia Europeană urmează să-l prezinte cu privire la Planul de relansare economică a UE şi varianta revizuită a propunerii privind bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027, preşedintele României s-a pronunţat pentru o abordare axată pe unitate, solidaritate şi evitarea oricărei diviziuni sau fragmentări între statele membre ale Uniunii. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că aceste propuneri trebuie să ţină seama de nevoile fiecărui stat membru în parte, să fie echilibrate, proporţionale şi corect prioritizate, astfel încât să se asigure un răspuns concret la provocările existente", arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a reiterat ideea potrivit căreia "convergenţa şi coeziunea trebuie să rămână principalele obiective la nivel european, astfel încât Uniunea Europeană să iasă mai puternică din această provocare generată de criza COVID-19".

"În vederea asigurării unui proces eficient de relansare economică, preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru un buget european puternic, consistent şi flexibil. În acest sens, preşedintele României a subliniat că, în opinia sa, volumul viitorului buget al UE trebuie să ţină cont de noile circumstanţe economice în care se află Uniunea", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a accentuat importanţa Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune, care trebuie folosite pe deplin pentru reconstruirea economiilor europene, acestea fiind importante instrumente de investiţii. Astfel, el s-a pronunţat pentru un nivel crescut al alocărilor pentru cele două politici şi pentru un cadru de implementare mai flexibil, astfel încât statele membre să poată adapta sprijinul financiar la nevoile lor specifice.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat şi pentru asigurarea unei infrastructuri puternice de sănătate la nivelul Uniunii, susţinând astfel avansarea de instrumente financiare dedicate pentru soluţionarea acestei provocări în cadrul redresării economice viitoare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…