Klaus Iohannis: Cer DEMISIA primului-ministru!

Klaus Iohannis: Cer DEMISIA primului-ministru!

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o ”situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Declaraţiile preşedintelui Iohannis:

,,Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta.''

Preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere să demisioneze, în caz contrar intenţionând să îl suspende din funcţie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

În ianuarie anul trecut, în contextul informaţiilor apărute cum că în raportul trimis de Inspecţia Judiciară către Consiliul Superior al Magistraturii se arată că este cercetat de DNA pentru afacerile de la CE Rovinari şi Turceni în care este verificat şi Şova, Ponta spunea presei: "E normal. Ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc mâine, dacă mă cheamă, mă duc. Dar ştiţi de un asemenea dosar? Eu nu am fost informat, aflu de la dumneavoastră, dar nu m-ar mira. Dar cum aş putea să nu am şi eu dosar la DNA? Până la urmă, ar fi anormal. Pentru nişte contracte semnate de firma dumneavostră de avocatură complexului energetic Turceni... Asta e o tâmpenie".

De asemenea, în luna martie a acestui an, în contextul anchetării cumnatului său, Ponta afirma, într-o emisiune televizată, că va demisiona din postul de prim-ministru dacă în cazul lui va fi începută în vreun dosar urmărirea penală, precizând însă că speră că, în 2015, guvernele nu sunt schimbate cu mijloace judiciare.

"Daca se face un dosar în care faţă de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcţia de prim-ministru, să stau în fiecare dimineaţă să dau explicaţii cum e cu dosarul. Dar eu sper că, în 2015, nu se schimbă guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, că nu se va întâmpla", spunea Ponta.

Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA. 


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 „Era imposibil de dresat” / Posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump recunoaște că și-a ucis câinele

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990