Klaus Iohannis i-a chemat la consultări pe liderii coaliţiei pe tema grevei din învăţământ

Preşedintele Klaus Iohannis i-a chemat miercuri pe liderii coaliţiei de guvernare la Cotroceni, pentru consultări pe tema grevei din învăţământ, au declarat surse politice pentru Digi24.ro .

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Sindicaliștii din Educație au discutat marți după-amiază cu președintele Klaus Iohannis, care le-a promis că se oferă să gireze un acord între guvernanţi şi sindicalişti, care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare.

Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret” , a transmis că discuția cu președintele a fost „constructivă” și a precizat că membrii de sindicat vor fi informaţi asupra discuţiilor avute cu preşedintele Iohannis şi vor decide dacă angajamentele acestuia pot conduce la detensionarea situaţiei, adăugând că „există această şansă”.

„Colegii noştri vor considera dacă aceste promisiuni şi angajamente ale preşedintelui pot să conducă la detensionarea acestui conflict. Cred că există această posibilitate în momentul faţă, dar decizia va fi strict a colegilor noştri. Este un moment important pentru clasa politică, de recredibilizare prin asumarea unor responsabilităţi pe care le au vizavi de resursa umană din sistemul de învăţământ. Au obligaţia aceasta faţă de aceşti oameni minunaţi, au această obligaţie faţă de copii, faţă de părinţii", a spus sindicalistul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR