Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Kovesi a semnat la Paris un acord de cooperare între DNA și Parchetul Național Financiar din Franța

Direcția Națională Anticorupție și Parchetul Național Financiar din Franța au încheiat, marți, la Paris, un acord bilateral de colaborare.

Potrivit unui comunicat al DNA, la ceremonia oficială, cele două instituții au fost reprezentate de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și de șefa Parchetului Național Financiar, Eliane Houlette.

Acordul prevede dezvoltarea nivelului de coordonare a anchetelor care atrag competența celor două parchete naționale specializate, precum și schimbul de expertiză și experiență în materie de luptă împotriva corupției, în special în ceea ce privește depistarea schemelor și a circuitelor internaționale de fraudă, a practicilor de corupție la nivel înalt și în materie de reglementare juridică.

În scopul aplicării dispozițiilor acordului, cele două instituții vor putea să elaboreze programe anuale de cooperare, să creeze grupuri de lucru sau grupuri de experți comune și vor putea organiza stagii de pregătire comune axate pe aspecte de combatere a corupției sau a fraudelor economice și financiare.

De asemenea, pentru a dezvolta înțelegerea reciprocă a instituțiilor și a sistemului judiciar proprii fiecărei părți, vor putea fi organizate schimburi punctuale de experți sau vizite de lucru ale membrilor care fac parte din acord.

"Lupta împotriva corupției reprezintă o exigență democratică majoră și o provocare la nivel mondial. De mai mulți ani, sub impulsul organizațiilor internaționale, statele au creat instrumente juridice performante pentru a lupta împotriva acestui flagel. Mecanismul românesc, reprezentat de către DNA, creată în 2002 pentru a combate corupția la nivel înalt și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, constituie un model în acest sens. Franța a creat în 2013 un parchet național financiar însărcinat cu lupta împotriva marii criminalități economice și financiare. El are ca misiune să instrumenteze cauzele cele mai complexe în materie de infracțiuni ce aduc atingere integrității sau finanțelor publice, precum și delictelor bursiere pentru care are competență exclusivă. La fel ca DNA din România, acest parchet are o competență care se întinde pe întregul teritoriu național și poate să ancheteze funcționari publici de nivel înalt. Dimensiunea din ce în ce mai transnațională a anchetelor implică întărirea cooperării în lupta împotriva tuturor formelor de corupție și o abordare concertată între autoritățile judiciare naționale", se arată în declarația comună de intenție, semnată de cele două părți.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Un om a murit în Vaslui după ce ambulanța în care se afla a rămas blocată în noroi! Dăncilă: „Guvernul …

2 ALERTĂ Va fi MĂCEL! Mobilizare masivă a românilor din Europa pentru alegeri! Lăcrimezi când vezi că tot ei înc…

3 ALERTĂ Mama primarului PSD al Constanței, dusă la poliție după ce a fost prinsă sustrăgând 5 buletine de vot!

4 ALERTĂ L-au săltat deja? Sau e doar antrenament?

5 Important. Care sunt pragurile de prezență care vor indica înfrângerea / victoria lui Dragnea.

recomandări

Te ia DNA: Vlad Cosma

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum arată zona Fukushima la câțiva ani după dezastru