Kovesi: Am lăudat și voi lăuda în continuare activitatea DNA Ploiești

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că a lăudat și va lăuda în continuare activitatea DNA Ploiești, deoarece procurorii de acolo au avut o activitate meritorie.

Prezentă la bilanțul activității DIICOT pe anul 2016, Kovesi a fost întrebată de jurnaliști cum comentează înregistrările în care a apărut procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploiești.

"Domnul Negulescu și-a cerut încetarea activității de la DNA în cursul zilei de ieri. Este o verificare disciplinară pe rolul Inspecției Judiciare. Inspecția Judiciară va stabili dacă a vorbit un procuror sau altcineva. Nu pot să fac alte comentarii, având în vedere această cercetare disciplinară care a fost deschisă. (...) Laud activitatea DNA Ploiești, am lăudat-o și o să o laud în continuare, câtă vreme colegii de acolo și-au făcut treaba. Faptul că este o cercetare disciplinară în curs nu înseamnă că procurorii DNA nu și-au făcut treaba. Haideți să așteptăm rezultatul Inspecției, să vedem dacă a fost un procuror implicat în acea discuție sau nu, să vedem ce s-a întâmplat. Colegii de la Serviciul Teritorial Ploiești au avut anul trecut o activitate meritorie și faptul că această cercetare disciplinară a fost deschisă nu înseamnă că ei nu au lucrat", a spus Kovesi.

Mircea Negulescu, unul dintre procurorii care instrumentează dosarul Ponta — Ghiță — Blair, a cerut miercuri încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, după ce în presă au apărut înregistrări audio cu o discuție între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Negulescu.

AGERPRES/(A — autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

5 VIDEO Iranul a lovit un avion F-35 american! Imagini cu momentul impactului