Kovesi: Dacă dezincriminăm abuzul în serviciu, să ne întrebăm dacă tragediile declanșate de corupție vor continua

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi seară că de multe ori corupția a dus la producerea unor tragedii, iar în situația în care abuzul în serviciu ar fi dezincriminat, se pune întrebarea dacă cei care au comis astfel de fapte vor mai putea fi pedepsiți sau nu.

"Aici nu trebuie să discutăm de mofturi, de orgolii, de interesele personale ale unora care sunt cercetați, ale celor care îi susțin pe cei care sunt cercetați. (...) Aici trebuie să ne punem întrebarea ce facem pentru țară și pentru cetățeni (...) și nu să luăm decizii în funcție de orgolii sau de anumite influențe. (...) Noi asta facem în DNA. În primul rând, ceea ce facem nu facem pentru noi, facem pentru țară, suntem oameni care vrem să schimbăm ceva și oameni care vedem zi de zi tragedii, multe dintre ele au fost și publice și la cele mai multe dintre acestea corupția a fost cea care a declanșat comiterea unor astfel de tragedii. Ori, dacă noi dezincriminăm abuzul în serviciu, trebuie să ne punem întrebarea dacă aceste tragedii vor continua sau nu, sau dacă cei care au comis astfel de fapte vor mai putea fi pedepsiți sau nu", a spus Kovesi, la Digi 24.

Șefa DNA a reiterat că se pune presiune pe sistemul judiciar prin diverse încercări de modificare a legislației și limitare a competențelor.

"Dacă ne uităm la ce se întâmplă în ultimul timp, putem spune că, da, este o presiune care se pune pe sistemul judiciar. (...) Noi suntem DNA și rezistăm la toate încercările, dar trebuie să fim lăsați să ne facem treaba și să avem cu ce. Dacă ni se taie competența, dacă ni se taie instrumentele investigative, nu o să mai putem, nu că nu ne-am dori sau că nu am vrea să facem acest lucru. (...) Cu toții trebuie să ne dorim ca lupta anticorupție să continue. (...) Singurul motiv care ne-ar putea opri în acest moment să ne facem treaba este să se dezincrimineze infracțiuni care sunt în competența noastră", a precizat Kovesi.

AGERPRES/ (A — autor: Anamaria Toma, editor: Mirela Bărbulescu)


populare
astăzi

1 Lecții pentru întreaga lume din mica Ungarie

2 Povestea unui nou eșec al statului militaro-securist

3 Ce îi lipsește României ca să meargă în direcția bună? Un politolog din SUA pune degetul pe rană: „În Turcia, în 2004-2005, autostrăzile erau SF pentr…

4 Aventuri la TVR / Marian Olaianos, trimis în judecată pentru agresarea fostei iubite Nadina Vlădescu care, la rândul ei, este inculpată pentru hărțuire…

5 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare. Ultimele informații