Kovesi despre înregistrarea de la Inspecția Judiciară: Niciodată nu am făcut presiuni asupra unui inspector

Kovesi despre înregistrarea de la Inspecția Judiciară: Niciodată nu am făcut presiuni asupra unui inspector

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a afirmat, luni, că nu a făcut niciodată presiuni asupra unui reprezentant al Inspecției Judiciare (IJ), așa cum s-a vehiculat în presă după apariția unei înregistrări în care inspectorul Mihaela Focică s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea unui raport de control.

"Dacă unul dintre inspectori s-a plâns inspectorului șef de presiuni, a doua zi trebuia să fiu investigată pentru acele presupuse presiuni. Dar într-o perioadă de trei luni de zile nu s-a întâmplat nimic, dimpotrivă, acel inspector a fost trimis să facă un control în DNA. Dar pot să vă spun foarte clar (...) — niciodată, niciodată nu am convocat un inspector în biroul meu, niciodată nu am avut relații personale cu inspectorii Inspecției Judiciare. Toate întâlnirile cu inspectorii au avut loc în cadru instituțional, atunci când au făcut controale sau verificări. (...) Niciodată nu am făcut presiuni asupra vreunui inspector și, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, atât inspectorul respectiv, cât și șefii săi ar fi trebuit să dispună o verificare cu privire la această situație", a declarat Kovesi la Europa FM.

În opinia sa, faptul că și-a expus punctul de vedere în fața unor reprezentanți ai IJ aflați în control la DNA nu reprezintă o formă de presiune, ci exercitarea unui drept prevăzut de lege.

"Atunci când se face o plângere împotriva ta și ești cercetat de Inspecția Judiciară, ai dreptul și ei au obligația să te întrebe punctul de vedere. Dacă îmi spun punctul de vedere și apreciez că sunt nevinovată sau colegii mei sunt nevinovați (...) — aceasta nu este presiune, este exercitarea unui drept pentru noi, că ne zicem punctul de vedere, și pentru inspectorul judiciar, că-ți solicită un punct de vedere. Este o procedură obligatorie prevăzută în lege să-ți exprimi punctul de vedere", a precizat șefa DNA.

În presă a fost publicată înregistrarea unei discuții între șeful adjunct al IJ, Gheorghe Stan, și inspectorul Mihaela Focică, în care aceasta s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea raportului cu privire la controlul efectuat la DNA.

Presa a relatat că presiunile asupra Mihaelei Focică ar fi fost făcute de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, deși numele acesteia nu este menționat în discuția dintre cei doi inspectori.

Potrivit unor surse judiciare, Focică a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva lui Gheorghe Stan, pe care îl acuză de șantaj.

Plângerea depusă de Focică nu o vizează pe Kovesi, ci exclusiv presiuni exercitate asupra ei de conducerea Inspecției Judiciare, au arătat sursele judiciare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu