Kovesi, la procesul în care le cere lui Gâdea, Ciuvică şi Antenei 3 daune morale de 1 milion de lei

Kovesi, la procesul în care le cere lui Gâdea, Ciuvică şi Antenei 3 daune morale de 1 milion de lei

Laura Codruţa Kovesi, s-a prezentat astăzi la procesul deschis postului Antena 3, jurnaliştilor Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistului Mugur Ciuvică. Kovesi nu a făcut declaraţii, relatează ziarul  Adevărul .

Laura Codruța Kovesi nu a făcut astăzi nicio declaraţie.

În octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

„Obligă pârâţii în solidar la 250.000 de lei daune morale şi să comunice public dispozitivul hotărârii în 10 zile de la rămânerea definitivă la postul Antena 3. Respinge în rest pretenţiile şi respinge cererea reconvenţională", au decis judecătorii.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

De ce a fost deschis procesul

Instanţa a admis în parte acţiunea principală a procurorului şef al DNAMai mulţi reprezentanţi ai postului de televiziune ar fi declarat ca Laura Codruţa Kovesi a încercat sa muşamalizeze dosarul în care este cercetat fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. La ultimul termen de la Tribunal, au fost depuse concluzii scrise şi au fost ascultate pledoariile finale ale avocatului care reprezintă Antena 3, precum şi ale ziariştilor Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistului Mugur Ciuvică.

„Am pus o întrebare, nu am emis o judecată de valoare. Nu am avut nicio intenţie să creez vreun prejudiciu doamnei Kovesi. Ar fi foarte trist ca, în urma deciziei în acest dosar, jurnaliştii să nu mai poată pune întrebări”, a declarat Mihai Gâdea.

Şedinţă de judecată tensionată

La rândul său, jurnalistul Răzvan Savaliuc a arătat că procurorul general al DNA nu a putut dovedi prejudiciul care i s-ar fi adus în urma emisiunii, iar imaginea sa este una foarte bună în societate.

Kovesi nu a dorit să mai dea declaraţii şi a spus că punctul său de vedere se regăseşte în cele 37 de pagini de concluzii scrise depuse la dosar. Şedinţa de judecată a fost una tensionată, iar la un moment dat judecătoarea Crina Buricea le-a interzis jurnaliştilor prezenţi la proces să ia notiţe, arată sursa citată.

În iunie 2014, şefa DNA a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, reclamând faptul că în talk-show-ul din data de 19 iunie a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.Kovesi a declarat că dacă va câştiga acest process va dona toţi banii.

Ce s-a mai întâmplat la Tribunal

Laura Codruţa Kovesi a fost prezentă la ultimul termen al procesului, însă nu a făcut declaraţii, spunând că opinia sa se regăseşte în cele 37 de pagini de concluzii scrise depuse la dosar.

Kovesi, a spus, la termenul din 11 septembrie de la Tribunalul Bucureşti, că Sandu Anghel a negat oficial toate acuzaţiile pe care i le adusese anul trecut, din duba poliţiei. La acel termen, Kovesi a răspuns la zece întrebări, iar una dintre ele a fost de ce nu l-a dat în judecată pe Sandu Anghel, după ce acesta a acuzat-o pe ea şi pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, că le-a dat mită.

Procurorul şef al DNA a precizat că nu l-a dat în judecată pe Sandu Anghel întrucât acesta a negat într-un cadru oficial acele acuzaţii şi nu a vrut să facă un denunţ sau plângere împotriva ei.

Cererea de chemare în judecată

În iunie 2014, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, pentru ”afirmaţii mincinoase"care au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane", făcute în emisiunea ”Sinteza Zilei” din 19 iunie 2014. De asemenea, Kovesi a solicitat Inspecţiei Judiciare "demararea verificărilor necesare pentru apărarea reputaţiei profesionale şi a imaginii publice". Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a spus, înainte de a fi audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţinea că ar fi implicat în acest caz.

"Afirmaţiile de o gravitate extremă au fost făcute doar cu scopul exclusiv de a ştirbi autoritatea personală şi profesională a procurorului şef DNA şi a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie", preciza DNA la acea vreme. "Acreditarea ideii că «interlopul Bercea Mondial ar fi oferit bani procurorului şef al DNA pentru a fi eliberat, şi afirmaţiile că procurorul şef al DNA este în incompatibilitate în calitatea sa de conducător al procurorilor care investighează dosarul de trafic de influenţă» sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfăşurată de DNA. Preluarea afirmaţiilor şi de către alte publicaţii a contribuit la amplificarea acestor consecinţe prin receptarea afirmaţiilor denigratoare de către mai mulţi cetăţeni, având drept consecinţă afectarea independenţei întregului sistem judiciar şi manipularea opiniei publice", arăta DNA.

Solicitarea DNA

Totodată, DNA a solicitat să fie făcute verificări în vederea apărării independenţei justiţiei şi imparţialităţii procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "întrucât consideră că afirmaţiile nereale, modul tendenţios şi aprecierile privind instrumentarea dosarului nr.227/P/2014 au fost de natură să afecteze independenţa procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

De asemenea, în 24 iunie, procurorul şef DNA a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a solicitat să se constate că au fost încălcate prevederile Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul Audiovizualului), în cadrul Emisiunii "Sinteza zilei" difuzate de postul Antena 3 la data de 19 iunie, "deoarece nu au fost prezentate în mod corect mai multe fapte, nu a fost verificat contextul împrejurărilor despre care s-au făcut afirmaţii şi nu a fost prezentat imparţial şi cu bună credinţă niciunul dintre aspectele privitoare la temele emisiunii".

"Aşa-zisul material jurnalistic prezentat în cadrul emisiunii s-a grevat, de fapt, pe urmărirea în locuri publice a procurorului şef al DNA, cu unic scop de a surprinde imagini care apoi au fost prezentate trunchiat, pentru a putea susţine denigrarea sub toate modalităţile şi pentru a-i fi ştirbită autoritatea, prin afirmaţii mincinoase. De altfel, prezentarea ca fiind conspirativă a unei întâlniri pe stradă dintre două persoane, indiferent că sunt sau nu sunt foşti colegi, prieteni sau nu, reprezintă o formă de abuz, incompatibil cu libertatea de exprimare, libertatea de informare", mai transmitea DNA.

În acest context, DNA a solicitat ca, în cadrul verificărilor, să se constate că afirmaţiile formulate în cadrul emisiunii sunt total mincinoase şi conţin elemente de natură să aducă grave atingeri reputaţiei profesionale şi imparţialităţii cu care procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi exercită atribuţiile de conducător şi reprezentant al acestei instituţii.

"Aşadar, afirmaţii de genul: «doamna Kovesi trebuie să răspundă dacă s-a ocupat de protecţia personală a domnului Traian Băsescu şi a familiei sale. (Mihai Gâdea); Dar Kovesi ar trebui ea să se aresteze, ori singură, ori să o ajute poate nevolnicii, ăia de la Parchetul General, pentru faptul că a muşamalizat acum dosarul ăsta timp de câteva zile bune (...) asta a făcut Kovesi. Kovesi a încercat să mătrăşească dosarul ăsta, să-l închidă, să-l îngroape (Ciuvică Mugur); Ce motive de întâlnire, pentru întâlniri din astea conspirative, există pentru procurorul şef al DNA să se întâlnească cu un judecător de la Înalta Curte? În parcare …(Bianca Nae) ….Niciun motiv. Asta-i întâlnire de mafioţi. Nu poţi să te întâlneşti, procuror general şef cu judecător de la Înalta Curte în parcare. Asta e întâlnire între golani, între mafioţi, eventual între nişte securişti care schimbă nişte informaţii, dar în niciun caz întâlnire între reprezentanţii cei mai înalţi ai justiţiei independente din România (Mugur Ciuvică)», fiind total mincinoase, sunt de natură să genereze prejudiciu ce justifică răspunderea patrimonială", se arată în acţiunea depusă la instanţă de Laura Codruţa Kovesi.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale