Kovesi va fi SCHIMBATĂ! Trocul MURDAR al președintelui cu PSD

Kovesi va fi SCHIMBATĂ! Trocul MURDAR al președintelui cu PSD

Șefa DNA va fi schimbată până la începutul verii. Există și posibilitatea ca Laura Codruța Kovesi să nu mai aștepte umilirea de către președinte și să-și depună demisia, dar sursele noastre spun că n-ar lua în calcul o asemenea posibilitate. Despre schimbarea procurorului-șef al DNA nu se mai vorbește doar în PSD. Se pare că avem de-a face, spun tot mai multe surse, cu un troc murdar al președintelui cu șeful PSD.

Însă, în pofida sentimentului de stupoare încercat de mulți, nimeni nu știe care sunt resorturile și scopurile acestui troc. Menit, dacă este să ne luăm după ce aberații se debitează prin PSD, să pună stop joc dosarelor aflate în lucru pe spețe mai vechi de doi ani. Cică trebuie să așteptăm proiectele de la ministerul Justiției pentru a vedea care sunt manevrele. Surse extrem de credibile confirmă răceala dintre șefa DNA și șeful de la Cotroceni. Dar și situația ingrată în care se află procurorul-general Augustin Lazăr. Singurul care este-ce interesant, nu?- liniștit este șeful DIICOT, Horodniceanu. Dealtminteri, joi, la recepția de la Cotroceni, el n-a stat cu colegii Kovesi și Lazăr...

NOTĂ Puțină lume a observat un amănunt furnizat joi de Juncker la București: MCV va fi desființat începând cu 2018! Sub guvernarea PSD! Realizează cineva impactul unui asemenea moment? Ce să mai facă și Iohannis?

PS. O să vedeți că în zilele următoare vor scrie și alții despre ce spunem noi acum...


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...

4 Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

5 Misterul morții doctoriței Ștefania Szabo se adâncește