Krasniqi, primele declarații după sosirea la Rapid: de ce a ales să joace pentru giuleșteni

Krasniqi, primele declarații după sosirea la Rapid: de ce a ales să joace pentru giuleșteni

Ermal Krasniqi, transferat de la CFR Cluj la Rapid, a declarat că a ales gruparea giuleşteană pentru că îi place stilul de joc şi atmosfera creată de suporteri la meciuri.

Ermal Krasniqi

"Sunt foarte fericit să mă aflu aici şi să fac parte din această echipă. Am ales Rapid pentru că îmi place stilul de joc al acestei echipe, dar şi pentru atmosfera de la meciuri. Abia aştept să joc pe acest stadion. De fiecare dată când am jucat pe Giuleşti m-am simţit foarte bine şi mi-a plăcut foarte mult atmosfera. Vreau să joc cât mai repede în faţa fanilor rapidişti. Cu ajutorul lor sunt sigur că vom da tot ce avem mai bun pe teren", a spus Krasniqi într-un interviu publicat pe pagina oficială de YouTube a clubului giuleştean.

El s-a arătat bucuros că are ocazia să evolueze la Rapid alături de doi dintre conaţionalii săi.

"Cu Albion Rrahmani am jucat în Kosovo, la FC Ballkani. Dar sunt foarte fericit şi că Florent Hasani face parte din lotul Rapidului. Vom face tot posibilul să dăm maximum de fiecare dată şi împreună să ne atingem obiectivele. Doi dintre noi suntem deja la naţională, sperăm ca şi Florent să fie convocat cât de curând. Poziţia mea preferată în teren este extremă stânga, dar pot juca fără probleme şi în partea dreaptă. Sunt conştient de concurenţa din lotul Rapidului, aşa ar trebui să fie la toate echipele. Oricine va juca, va trebui să dea maximum şi echipa să câştige pentru a le oferi fanilor ce îşi doresc", a explicat fotbalistul.

Ermal Krasniqi le-a transmis suporterilor că va face totul pentru a câştiga titlul cu Rapid: "Ştiu că fanii rapidişti susţine echipa necondiţionat. Sigur că există presiune pentru că ei sunt alături de echipă mereu şi pentru asta trebuie să fim mereu concentraţi şi sperăm că vom obţine rezultatele pe care ni le dorim. Le promit că voi da 100% la fiecare antrenament şi la fiecare meci şi sper ca împreună să câştigăm titlul".

Fotbalistul kosovar Ermal Krasniqi a fost transferat, joi, de Rapid de la CFR Cluj, semnând un contract valabil pe două sezoane şi jumătate, cu opţiune de prelungire pentru încă unul. Transferul lui Krasniqi reprezintă cea de-a treia achiziţiei făcută de Rapid în această iarnă, după atacantul kosovar Florent Hasani (FK Tirana) şi atacantul sârb Borisav Burmaz (FK Vozdovac).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”