Kremlinul exclude extrădarea către SUA a fostului consultant al NSA, Edward Snowden

Kremlinul a dezminţit luni zvonurile cu privire la intenţia Moscovei de a-l preda Statelor Unite pe Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA) refugiat în Rusia de cinci ani, afirmând că o astfel de posibilitate este ''absolut inacceptabilă'', relatează EFE.

''Nu au absolut nicio legătură (cu realitatea), nu se pune problema să fie discutată această chestiune'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat postului rus RT.

O atitudine similară a avut-o luna trecută şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, care a exclus că soarta fostului consultant al NSA va fi temă de discuţie la summitul dintre preşedinţii american, Donald Trump, şi rus, Vladimir Putin, de la Helsinki.

''Îi respectăm drepturile şi nu-l putem expulza împotriva voinţei sale'', a declarat cu acel prilej Lavrov, la postul britanic Channel4.

Snowden a dezvăluit în 2013 informaţii cu privire la amploarea programelor de supraveghere ale SUA.

Fost angajat al CIA şi al unui contractor al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA), Snowden este pus sub urmărire de către autorităţile din Statele Unite pentru declasificarea de documente secrete şi pentru predarea câtorva zeci de mii de documente guvernamentale unor jurnalişti. El s-a refugiat în Rusia, locul în care se găseşte fiind ţinut secret de autorităţi. În 2017, Rusia i-a prelungit cu trei ani permisul de rezidenţă, iar începând cu anul 2020 Snowden ar putea cere cetăţenia rusă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie