Kremlinul neagă că ar fi primit un plan de pace de la Geneva, dar urmărește atent negocierile

Kremlinul a declarat că nu a primit până în prezent informații oficiale privind discuțiile desfășurate la Geneva între reprezentanți ai Statelor Unite, Ucrainei și mai multor state europene. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a afirmat luni, 24 noiembrie, că Moscova urmărește cu atenție relatările din presă, însă nu a fost informată oficial despre vreun plan de pace.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului/FOTO:AFP

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului/FOTO:AFP

„Nu, nu am primit deocamdată nicio informație”, a spus Peskov în fața jurnaliștilor, răspunzând întrebărilor privind posibilele rezultate ale discuțiilor de la Geneva.

El a precizat că în ultimele zile au circulat numeroase relatări din mass-media internațională referitoare la aceste negocieri, însă Kremlinul nu a obținut niciun document oficial. „Am citit declarațiile formulate după discuțiile din Geneva. În textul planului de pace, în forma în care îl văzusem anterior, au fost operate anumite modificări. Dar, oficial, nu am primit nimic. Să așteptăm. Probabil dialogul continuă, iar contactele vor merge mai departe”, a adăugat el, citat de Ineterfax.

Peskov a evitat să comenteze cine ar putea semna un eventual acord din partea Ucrainei, reiterând că Moscova nu a văzut încă o versiune oficială a planului revizuit.

Făcând referire la informațiile privind o posibilă vizită a președintelui Volodimir Zelenski la Washington în această săptămână, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat: „Nu deținem astfel de date și nu știm dacă liderul de la Kiev intenționează să se deplaseze la Washington, ce anume ar urma să fie discutat sau ce text a fost elaborat la Geneva”.

Discuțiile de la Geneva au reunit duminică reprezentanți ai Ucrainei, Statelor Unite, Regatului Unit, Germaniei și Franței. Potrivit portalului Axios, care citează surse implicate, Kievul și Washingtonul ar fi făcut progrese în privința unui plan de reglementare propus de președintele american Donald Trump.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR