Kremlinul respinge din nou acuzațiile privind otrăvirea lui Aleksei Navalnîi: „Le considerăm părtinitoare și nefondate”

Kremlin a respins luni, 16 februarie, acuzațiile formulate de guvernele Germaniei, Regatului Unit, Franței, Suediei și Olandei, potrivit cărora liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu o toxină letală în urmă cu doi ani.

Kremlin a respins luni, 16 februarie, acuzațiile formulate de guverne. FOTO: Profimedia

Kremlin a respins luni, 16 februarie, acuzațiile formulate de guverne. FOTO: Profimedia

„Desigur, nu acceptăm astfel de acuzații. Nu suntem de acord cu ele. Le considerăm părtinitoare și nefondate. Și, desigur, le respingem ferm”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, în conferința sa telefonică de presă zilnică, citată de Agerpres.

Peskov a adăugat că Kremlinul are o opinie „foarte negativă” despre declarația comună publicată sâmbătă de cele cinci state europene și redată într-un videoclip de văduva opozantului, Iulia Navalnaia, la Conferința de Securitate de la München.

Potrivit unei anchete internaționale bazate pe probe prelevate imediat după decesul lui Navalnîi într-o închisoare din Rusia, acesta ar fi murit în urma otrăvirii cu epibatidină, o toxină letală prezentă în broaștele săgeată otrăvitoare din America de Sud.

Rusia susține însă că Navalnîi a murit din cauze naturale, în februarie 2024, versiune contestată de cele cinci țări, care invocă toxicitatea substanței și simptomele raportate.

Iulia Navalnaia a acuzat sâmbătă Kremlinul că i-ar fi ucis soțul cu „o armă chimică”, amintind de tentativa de otrăvire cu Noviciok din 2020, în timpul unei călătorii a lui Navalnîi în Siberia.

Cele cinci state europene acuză Moscova de încălcarea Convenției privind armele chimice și au anunțat că au solicitat explicații printr-un document transmis Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice.

„Doar guvernul rus a avut mijloacele, motivul şi oportunitatea de a folosi această toxină letală împotriva lui Aleksei Navalnîi în timpul detenţiei sale în Rusia. Astăzi, alături de văduva sa, Regatul Unit aduce lumină asupra complotului barbar al Kremlinului de a-i reduce la tăcerea vocea”, a declarat ministrul britanic de externe, Yvette Cooper.

Familia lui Navalnîi, opoziția rusă, medici independenți și cancelarii occidentale au respins constant explicația oficială a Moscovei, potrivit căreia opozantul ar fi murit brusc din cauza unei aritmii, în penitenciarul IK-3 din localitatea Harp, Siberia.

La momentul respectiv, președintele rus Vladimir Putin a calificat decesul drept un „incident trist”, însă aliații lui Navalnîi susțin că autoritățile de la Kremlin au contribuit la moartea acestuia prin blocarea unei mutări din detenție.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Noua Eră / O poveste care dă fiori despre ce va să vină...

2 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

3 Jaful spectaculos pe care nimeni nu l-a observat timp de trei zile. Hoții care au fugit cu peste 100 milioane de euro nu au fost prinși

4 A fost prins criminalul lui Gheorghe Chindriș. Detalii șocante din anchetă: victima, lovită în cap cu un calorifer electric

5 Șeful Statisticii îi dă peste bot lui Ciolacu!