La 30 de ani de la reunificarea Germaniei, Angela Merkel lansează un apel la curaj în faţa COVID-19

La 30 de ani de la reunificarea Germaniei, Angela Merkel lansează un apel la curaj în faţa COVID-19

Cancelarul Angela Merkel le-a cerut germanilor - sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 30 de la reunificarea ţării - să demonstreze acelaşi "curaj" în faţa pandemiei de coronavirus ca în timpul căderii regimului est-german, relatează AFP.

"Ştim că astăzi trebuie să avem din nou curajul de a merge pe noi căi din cauza pandemiei" de COVID-19, a afirmat lidera conservatoare la Potsdam, la sud-vest de Berlin, unde au loc ceremoniile dedicate acestei date.

"Le-a trebuit mult curaj oamenilor în fosta Germanie de Est care au ieşit în stradă, care au lansat revoluţia paşnică" în toamna anului 1989, a adăugat ea într-o scurtă alocuţiune.

Preşedintele Republicii, Frank-Walter Steinmeier, a insistat la rândul său asupra mândriei pe care o pot simţi germanii, "aceşti norocoşi în mijlocul Europei", la 30 de ani după Reunificare.

"Nicio pandemie nu ne poate opri!", a adăugat el, în timp ce aceste ceremonii se desfăşoară într-o mare sobrietate din cauza restricţiilor legate de epidemie.

Evocând această Reunificare, şeful statului s-a entuziasmat:"Ce şansă! Ce performanţă! Avem dreptate să fim mândri de acea zi". "Da, noi trăim în cea mai bună Germanie care a existat vreo dată", a exclamat el.

Dar Frank-Walter Steinmeier a subliniat de asemenea că diviziunile continuă adesea să submineze relaţiile între germanii din est şi cei din vest şi i-a invitat pe toţi să faţă faţă eventualelor erori comise în cursul procesului de reunificare.

"Este în joc democraţia noastră", a avertizat preşedintele german, potrivit căruia dacă "coeziunea socială slăbeşte, neîncrederea în politică creşte, la fel şi terenul favorabil pentru populism şi partidele extremiste", a spus Steinmeier, alături de care s-au aflat Angelei Merkel, predecesorul acesteia în funcţie Gerhard Schroeder (1998-2005), dar şi primul şi ultimul conducător al RDG desemnat democratic, Lothar de Maiziere.

Anterior, cancelarul şi preşedintele Bundestagului (camera deputaţilor), Wolfgang Schäuble, luaseră parte la o slujbă religioasă în biserica Sf.Petru şi Pavel din Potsdam.

Foto: (c) ANDREAS GORA /EPA



Doar 130 de persoane au fost autorizate să intre în biserică pentru a se respecta măsurile de distanţare fizică impuse de pandemia de COVID-19.

La mai puţin de un an de la căderea Zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, Germania şi-a regăsit unitatea acum 30 de ani. Data de 3 octombrie este de atunci sărbătoare naţională în Germania. AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?