La Budapesta va avea loc, azi, o liturghie de recunoştinţă cu ocazia zilei de naştere a premierului Orbán Viktor

Prima dată la aniversarea a 50 de ani de la naşterea prim-ministrului maghiar s-a organizat această procesiune religioasă şi de atunci de mai multe ori s-a repetat – a scris portalul HVG. De această dată, liturghia nu-l va viza direct pe Orbán Viktor, ci este intitulată „Pentru patrie, pentru popor şi pentru conducătorii noştri”. Premierul maghiar va împlini 59 de ani.

Liturghia va avea loc în Biserica Mare din centrul oraşului Budapesta şi va fi prezentată de vicarul Osztie Zoltán, cunoscut pentru simpatiile sale cu forţele politice de extremă dreaptă. Acesta a participat la mai multe manifestaţii ale partidului Mi Hazánk (Patria Noastră). În 2018, Osztie ar fi dorit să organizeze o liturghie pentru fericirea sufletească a fostului guvernator al Ungariei, amiralul Horthy Miklós, însă cardinalul Erdő Péter a reuşit să-l convingă să renunţe la acest gest. Personalitatea lui Horthy este extrem de controversată, din cauză că a sprijinit alianţa Ungariei cu Germania nazistă şi a decis intrarea Ungariei în cel de-al Doilea Război Mondial alături de hitlerişti. Totodată, Horthy a cooperat cu autorităţile naziste pentru deportarea evreilor în lagărele de concentrare. În toamna anului 1944, a încercat să scoată Ungaria din război, dar a fost înlăturat de la putere.

În 2018 şi fostul ministru al resurselor umane, Kásler Miklós, a spus o rugăciune pentru Orbán Viktor, cu ocazia liturghiei similare. (HVG)

Székely Ervin, RADOR

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR