„La război, se reia prin lege serviciul militar obligatoriu, dar nu mai e timp de pregătire”/Val de declarații îngrijorătoare ale generalilor români
Armata obligatorie, necesară pe model elvețian – stagiu de trei luni, plus pregătire anuală până în 30 de ani, spune fostul șef al Armatei, generalul în rezervă Eugen Bădălan.
„Eu aș opta pentru serviciul militar obligatoriu”
Într-o discuție cu defapt.ro , generalul Bădălan, fost comandant al Statului Major General (SMG), a explicat de ce sistemul actual de serviciu militar voluntar nu este eficient pentru a apăra România.
„Din câte știu eu, anunțul șefului Apărării a fost că au în intenție să facă serviciu militar voluntar, inclusiv cu rezervă voluntară. Am auzit și eu câțiva politicieni vorbind de serviciul militar obligatoriu. Dar, deocamdată, poziția oficială a Ministerului Apărării nu o știm în legătură cu asta.
Poziția președintelui nu o știm, poziția celor doi președinți de la Camera Deputaților și Senat, dar și a primului ministru, nu le știm.
Eu aș opta pentru serviciul militar obligatoriu. Nu cum a fost, ci într-un sistem, să zicem, după modelul elvețian. Sistemul elvețian prevede că toți care au obligații militare sunt încorporați fac o perioadă scurtă de instruire, după care merg la domiciliu cu echipamentul și armamentul individual.
În următorii zece ani, fac o convocare de pregătire de o lună de zile. În felul acest au și armata pregătită și rezerva.”, a contextualizat fostul șef al SMG.
„Nu problema banilor se pune”
„Nu am stat să fac un calcul al costurilor pentru că astfel de chestiuni nu se fac la început. Când vrei să ai ceva nu începi cu gândul la costuri. Dacă facem învățământul după câți bani ne permitem să dăm în învățământ, înseamnă că o să condamnăm România la lipsă de educație.
Dacă facem sănătatea după câți bani am putea noi, chipurile, să dăm la sănătate, înseamnă să condamnăm populația României la boală continuă. Același lucru putem să îl spunem despre apărare.
Nu problema banilor se pune. Ci problema adoptării unui sistem pe care după aceea îl suportăm conform costurilor. La armata pe baza de voluntariat a făcut cineva calculul costurilor? Păi, atunci despre ce vorbim?”, s-a întrebat retoric generalul.
„Armata de voluntari este o armată de mercenari”
„Eroarea s-a făcut atunci când s-a optat pentru armate de voluntari. Pentru că armata de voluntari este o armată de mercenari care stopează legătura dintre cetățenii statului respectiv și propria armată. Armata de mercenari nu mai are sentimentul că își servește țara și cetățenii acelei țări.
Nu! El se duce acolo, optează pentru o profesie care îi aduce niște bani mai mulți sau mai puțini. E o altă formă de forță de muncă, nu de apărat țara.
Foarte mulți tineri din ziua de azi nu își doresc să facă armata pentru că așa i-am educat noi. Să nu mai vrea să facă armată. Articolul 52 din Constituție spune că cetățenii României au dreptul și obligația de a-și apăra țara.
Dacă ei sunt obligați să își apere țara, statul nu este obligat să îi pregătească pentru a o putea apăra? Păi? Despre asta vorbim. Dacă cetățeanul român este obligat să își apere țara, statul român este obligat să îi asigure pregătirea.”, a conchis Bădălan.
Armata obligatorie, necesară pe model elvețian
„Conform legislației în vigoare, în caz de mobilizare și război, în România se revine la serviciul militar obligatoriu. Așa prevede legea actuală. Adică, aștept să se declanșeze războiul, iar după aia îl iau în armată dar nu pot să îl trimit pe front. Întâi trebuie să îl pregătesc. Ca să îl pregătesc îmi trebuie măcar cinci-șase luni. Dar în timpul ăsta războiul se termină.
Trebuie măcar să aibă capacitatea să se autoprotejeze, dacă nu poate proteja pe alții. În opinia mea, modelul elvețian este foarte nimerit. Ar merge foarte bine pentru România. Îi încorporezi pe toți care au obligații militare, îi pregătești trei luni de zile. Ulterior, în fiecare an, îi chemi după ce stabilești o perioadă de timp de pregătire.
Astfel încât, cam până la vârsta de 30 de ani, să îi am în permanență pregătiți. Și cu asta am rezolvat problema. Dacă se adoptă acest sistem, după ce s-a adoptat fac calculele costurilor. Nu fac calculele înainte și zic că e prea scump. Așa că las țara fără apărare pentru că e prea scump.”, a încheiat fostul șef al Armatei.