Lady Gaga, victimă a unui viol la 19 ani

Cântăreața americană Lady Gaga a mărturisit, într-un interviu, că la 19 ani a fost violată de un bărbat care avea cu 20 de ani mai mult decât ea și că în urma acestei experiențe tragice a compus melodia Swine, inclusă în albumul "Artpop" (2013), relatează miercuri ziarul spaniol 'ABC'.

Vedeta pop a făcut aceste dezvăluiri într-un interviu difuzat de postul de radio online SiriusXM , în care nu a dat numele celui care a abuzat-o sexual, spunând doar că a fost vorba despre un producător muzical.

Interpreta a menționat că în momentul agresiunii nu a fost foarte afectată, dar câțiva ani ani mai târziu "s-a simțit traumatizată".

Cu toate acesta, a considerat că "trebuie să meargă mai departe". Multă vreme, nu a vrut să recunoască ceea ce i s-a întâmplat, dar în prezent ar fi 'îngrozită' dacă s-ar întâlni cu atacatorul său. Ea a povestit că l-a zărit doar, întâmplător, într-un magazin și a cuprins-o panica.

Pentru a depăși această traumă, Lady Gaga apelează la psihoterapie, întrucât 'dacă nu ajungi la rădăcina răului, acesta nu dispare'. Totodată, ea încearcă să-și restabilească echilibrul interior prin muzică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români