Lansator de rachete rusesc, pulverizat de o dronă-kamikaze ucraineană. Ce a urmat a fost spectaculos VIDEO

Lansatorul TOS-1A a fost lovit cu o dronă FPV, care transmite în timp real imagini celui care o manevrează.

Lansatorul TOS-1A a fost distrus de o dronă ucraineană FOTO Captură video

Lansatorul TOS-1A a fost distrus de o dronă ucraineană FOTO Captură video

Drona a urmărit vehiculul, apoi a fost prăbușită intenționat asupra lansatorului, provocând o explozie mare, a cărei intensitate a fost probabil amplificată de rachetele pregătite de lansare.

„Este una din cele mai frumoase explozii pe care le-am văzut în acest război”, a fost comentariul pe contul NoelReport de pe rețeaua X, cont specializat în informații privind războiul dintre Rusia și Ucraina.

Sistemele „Buratino”, din dotarea Rusiei, sunt considerate „aruncătoare grele de flăcări” și pot lansa rachete termobarice pe o distanță de până la 9 kilometri.

O bombă cu vid, sau o armă termobarică, este alcătuită dintr-un container care conține un gaz și două încărcături distincte. Ajuns în zona țintei, primul detonator eliberează gazul din container, care se împrăștie și pătrunde în adăposturile sau fortificațiile nesigilate complet.

”A doua încărcătură „aprinde” apoi respectivul gaz și provoacă o uriașă minge de foc și o undă de șoc în urma căreia oxigenul din aerul înconjurător este „aspirat”. Pe lângă efectele directe ale undei de șoc, bombele termobarice provoacă rupturi ale organelor interne și asfixiere în cazul persoanelor care se află în raza de acțiune a exploziei”, potrivit digi24.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii