Laura Codruţa Kovesi: Biroul Procurorului Public European a lansat deja peste 350 de investigaţii

Biroul Procurorului Public European (EPPO) a primit până în prezent peste 2.000 de rapoarte de infracţiuni şi a lansat circa 350 de investigaţii, valoarea estimată a prejudiciilor implicate în aceste cazuri fiind de aproximativ 4,6 miliarde euro, a declarat vineri procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi, într-o reuniune a Comisiei de control bugetar a Parlamentului European (CONT) desfăşurată la Bruxelles.

''Sarcina noastră este de a ancheta şi de a denunţa fraudele europene'', a subliniat Kovesi în intervenţia sa.

Şefa EPPO a ţinut să reamintească faptul că una dintre principalele provocări pentru EPPO, ''parte sistemică a arhitecturii UE pentru protejarea intereselor sale financiare'', o reprezintă resursele financiare insuficiente.

O altă problemă actuală care afectează activitatea EPPO o constituie faptul că Slovenia nu şi-a desemnat candidaţi pentru funcţiile de procurori delegaţi, consecinţa directă fiind faptul că Parchetul European nu poate ancheta cazuri din Slovenia care cad sub incidenţa EPPO sau cazuri transfrontaliere care implică Slovenia.

EPPO ar fi trebuit să fie operaţional la sfârşitul lui 2020, dar şi-a început activitatea la 1 iunie acest an, fiind o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cinci au ales să nu participe la EPPO - Danemarca, Irlanda, Polonia, Suedia şi Ungaria. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR