Lavrov a părăsit summitul de la Bali înainte să se încheie

Lavrov a părăsit summitul de la Bali înainte să se încheie

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a plecat marţi din insula indoneziană Bali, înainte de încheierea oficială de miercuri a summitului G20 unde el a condus delegaţia Moscovei.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei

Potrivit agenţiilor ruse de presă, Lavrov a plecat marţi după-amiază spre Rusia după ce şi-a încheiat programul de reuniuni de pe agenda participării sale la summit.

Pe lângă participarea la mai multe reuniuni asupra securităţii energetice, sanitare şi alimentare, şeful diplomaţiei ruse s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Olaf Scholz. Războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a fost principala temă abordată.

În intervenţiile sale, Lavrov a acuzat Ucraina că ''refuză categoric orice negociere'' cu Rusia şi că pune condiţii ''nerealiste'' pentru reluarea acestora, inclusiv cea privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean înaintea oricăror negocieri.

Proiectul de comunicat final al summitului G20 menţionează ''războiul din Ucraina'', precum şi ''imensa suferinţă umană'' şi problemele pe care acest conflict la antrenează la scară globală, dar în acelaşi timp reflectă şi poziţiile diferite ale statelor membre în G20 faţă de acest război.

Pe de altă parte, plecarea lui Lavrov de la summit coincide cu cel mai puternic atac cu rachete lansat de Rusia asupra Ucrainei de la începutul conflictului. Circa o sută de rachete au fost lansate marţi după-amiază de armata rusă, având ca ţintă în principal infrastructurile energetice ucrainene. În urma acestui raid jumătatea din capitala Kiev şi circa 80% din oraşul Liov nu aveau marţi seară electricitate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”