Lavrov, deranjat de posibila înzestrare a Ucrainei cu avioane F-16: „Se joacă cu focul”

Lavrov, deranjat de posibila înzestrare a Ucrainei cu avioane F-16: „Se joacă cu focul”

Occidentul „se joacă cu focul”, a reacționat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, după ce Statele Unite au dat undă verde unor posibile livrări de avioane de luptă F-16 către Ucraina.

Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

„Înseamnă să te joci cu focul. Nu încape nicio îndoială”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat pentru televiziunea rusă.

„Este o escaladare inacceptabilă”, a subliniat Lavrov, acuzând Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană că vor să „slăbească Rusia”.

Potrivit lui Serghei Lavrov, prin livrări de arme moderne Ucrainei, Occidentul vrea să-i „provoace (Rusiei, n. red.) o înfrângere strategică” şi să o „dezmembreze”, o retorică folosită în mod regulat de liderii ruşi.

Susţinătorii Ucrainei în fața agresiunii militare ruse au refuzat timp de peste un an să furnizeze avioane de vânătoare forțelor armate ale Kievului, de teama unei posibile escaladări a conflictului, însă Statele Unite au dat în final undă verde pe 19 mai pentru autorizarea livrării de F-16, aviaoen cerute în mod insistent de conducerea Ucrainei.

Unda verde a Statelor Unite reprezintă o turnură importantă în sprijinul occidental pentru Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski calificând-o drept o decizie „istorică” și dând asigurări că avioanele F-16 nu vor fi folosite pe teritoriul recunoscut internațional al Rusiei.

Calendarul livrărilor de avioane F-16, de fabricaţie americană, şi numărul lor nu sunt în acest stadiu fixate, iar piloţii ucraineni trebuie să fie în prealabil instruiţi timp de mai multe luni pentru a învăţa să le manevreze, notează AFP.

Ucraina vrea aceste avioane occidentale pentru a contracara puterea rusă în spaţiul aerian şi a lovi liniile din spate ale trupelor Moscovei, într-un moment în care Kievul susţine că a încheiat pregătirile înaintea unei contraofensive de amploare.

Occidentul afirmă că vrea să ajute Ucraina să învingă Rusia, dar a insistat în mod repetat că nu doreşte să declanşeze o confruntare directă între NATO şi Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...