Lazăr despre sesizarea CCR pe Legile Justiției: Este una dintre ideile noastre

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marți că Ministerul Public face o analiză a modificărilor aduse în Parlament Legilor Justiției pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care va acționa, precizând că una dintre idei este sesizarea Curții Constituționale.

Prezent marți în Parlament la ședința comisiilor juridice, Lazăr a fost întrebat de jurnaliști care este poziția sa în legătură cu modificările la Legile Justiției.

"Este o situație sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acționa mai departe în zilele care urmează. Noi facem chiar acum o analiză și în zilele imediat următoare o să vedeți un comunicat de presă ce am făcut noi. (...) Eu am precizat de multe ori, dacă cineva dorește să modifice Legile Justiției nu trebuie să o facă nici la o comisie specială și nici într-o procedură de urgență, fiindcă noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toți românii. Avem nevoie de o Justiție care să fie bine conturată, o Justiție europeană și nu una în care să nu aibă încredere. Este o analiză în curs și vom prezenta instrumentele juridice prin care se pot verifica aceste texte de lege", a spus procurorul general.

Întrebat dacă printre instrumentele avute în vedere este și sesizarea Curții Constituționale, Lazăr a răspuns: "Este una dintre ideile noastre".

AGERPRES/(A — autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump