„Legați de stâlp!”/Stenogramele care arată brutalitatea grupării Georgescu-Potra

„Legați de stâlp!”/Stenogramele care arată brutalitatea grupării Georgescu-Potra

„Legați de stâlp”, „Ieșiși cu parul”, „Ca pe Ceaușescu” sunt câteva din mesajele pline de violență cu care se încurajau membrii grupării Potra, la acțiunile plănuite după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, arată rechizitoriul dosarului în baza căruia va fi judecat Călin Georgescu.

Horațiu Potra. Sursa: Captură Facebook

Horațiu Potra. Sursa: Captură Facebook

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a trimis în judecată pe Călin Georgescu (63 de ani) și pe alți 21 de inculpați, în dosarul penal în care au fost acuzați de infracțiuni legate de comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Procurorii arată că membrii grupării conduse de Horațiu Potra urmau un plan pus la cale de acesta împreună cu politicianul Călin Georgescu.

Astfel, în urma unei întâlniri de taină între Georgescu și Potra , pe 7 decembrie 2024, la o zi după anularea alegerilor prezidențiale, grupul coordonat de mercenar s-a organizat logistic și a fost dotat cu arme albe, pistoale și materiale pirotehnice periculoase, cu intenția de a se deplasa spre București pentru a deturna protestele.

„Horațiu Potra, împreună cu persoane din cercul său relațional, cu pregătire militară sau aptitudini specifice acesteia, urmau să desfășoare, la data de 8 decembrie 2024, în municipiul București, acțiuni violente cu caracter subversiv, în contextul unor manifestații de protest. Scopul era deturnarea caracterului pașnic al protestelor prin provocarea de violențe. Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și manipularea emoțiilor colective, într-un moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale sau îngreunarea exercitării puterii de stat”, se arată în rechizitoriu.

Potra, îndemn către români: „Ieșiți cu parul”

Interceptările, clipurile și mesajele telefonice folosite ca probe în dosar arată, potrivit procurorilor, modul în care Horațiu Potra incita la revoltă și reacțiile violente ale apropiaților săi, implicați în dosar. Discuțiile dintre membrii grupării Potra vizau inclusiv apeluri la violență extremă, precum împușcarea judecătorilor CCR „ca pe Ceaușescu”, dar și îndemnuri la violențe, arată procurorii.

În trei clipuri făcute publice pe platforme de comunicare digitală, mercenarul și-a exprimat nemulțumirea față de decizia Curții Constituționale și, alături de informații false și alarmiste, precum pretinsa intenție a autorităților de a implica România în război, i-a îndemnat pe cetățeni să comită violențe. Mesajele sale aveau următorul conținut:

„Nu vă lăsați duși de nas de ăia care zic să nu ieșiți cu parul, să nu faceți manifestații și violențe. Asta-i o vrăjeală! Nu merge, în România s-a dovedit (...) De aia vă zic, oameni buni: ieșiți pentru libertatea voastră, pentru copiii voștri. O să vă bage ăștia-n război, vă trimit în război în Ucraina, carne de tun — o să vedeți, o să fie prea târziu. Dacă acum nu vă treziți, nu visați că se reface turul și câștigă Georgescu cu majoritate de 60 la sută. Dacă poporul nu se revoltă acum, suntem morți toți — noi, toți, copiii noștri; tot ce aveți, proprietăți, se duc pe apa sâmbetei. Deci asta vă zic: eu vă îndemn, pe riscul meu personal — da? — să vină să mă aresteze DIICOT-ul, SRI-ul, SPP-ul, cine vor ei. Să vină să mă ia, să mă aresteze. Eu zic «da»! Instigare la revoltă: români, ieșiți cu parul și pe ei și pe mama lor! Doamne-ajută!”

„Vin în România, că nu mi se pare normal. Și hai să vedem atunci care-s românii ăia patrioți, care au curajul să iasă. Dacă au curaj. Și-i rog pe toți să iasă! Nu trebuie să ieșim cu lozinci: «Vă rugăm, democrație!». Nu. Cu parul! Cu parul trebuie să ieșim, că ăștia nu știu de altceva! Numai de frica parului știu. Așa trebuie ieșit!”

„N-am câștigat niciun ban în România, dar vin acasă. Să mă aresteze pe mine, Iohannis! Mă doare în p...ă. Dar uite aici: eu instig la revoltă! Toți românii care mai au sânge în instalație să iasă cu parul, cu parul pe stradă! Cu parul să-i alergăm! Să-i fugărim... cum zic ăștia, peste Dunăre. Băgami-aș ceva! Hai, salut! Uite, acum ajung la avion”.

Cine erau membrii grupării Potra

După întâlnirea cu Călin Georgescu, mercenarul a încercat să își mobilizeze oamenii de încredere pentru a se deplasa pe 8 decembrie în Capitală, unde urmau să participe la proteste. Potrivit procurorilor, persoanele cooptate nu erau simpli luptători, ci reprezentau nucleul de elită al lui Horațiu Potra, respectiv unii dintre cei mai apropiați și de încredere oameni ai săi aflați în România la acel moment.

„Experiența acestora în zone de conflict — având în vedere că inculpații au desfășurat activități de mercenariat în Congo, un teatru de război caracterizat prin confruntări violente, utilizarea explozibililor și tactici de război urban — conduce la concluzia că erau specializați în tehnici de diversiune. Astfel, în locul unui protest spontan, grupul putea aplica tactici de infiltrare, provocare a forțelor de ordine și manipulare a mulțimii. Lipsa unor constrângeri morale făcea ca aceștia să fie ghidați exclusiv de interese financiare și strategice, transformându-i într-un factor de instabilitate extrem de periculos”, arată procurorii.

Unii dintre aceștia aveau antecedente de violență, iar influența liderului grupului, cunoscut pentru pozițiile sale radicale și pentru discursurile publice în care incita la ură și violență, a contribuit decisiv la radicalizarea celorlalți membri, se arată în rechizitoriu.

Îndemnuri la violență

Unii dintre membrii grupului și-au adoptat convingerile extreme sub influența directă a lui Horațiu Potra, alții s-au ghidat mai degrabă după propriile convingeri ideologice sau după un mod de gândire profund radicalizat, arată rechizitoriul.

Exemplu este inculpatul Dărăbanț Matei, care, în cadrul discuțiilor, s-a exprimat prin afirmații ca: „Și clar, dacă e de ieșit, ori ca la revoluție, ieșit să rupi tot ori deloc”, „Revoluție”, „Omorâți totu’”, „Legați de stâlp”, „Împușcați în cap” — până la „Ca pe Ceaușescu”. De asemenea, Panța Dan-Cristian, în repetate rânduri, a afirmat că „iese revoluție” și că se împușcă oamenii”, se arată în rechizitoriu.

În 6 decembrie, în alte discuții, purtate pe grupul de WhatsApp „RALF” (Legiunea Franceză), au fost distribuite articole apărute în mediul online referitoare la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, au fost exprimate nemulțumiri legate de acest aspect și dar și ipoteza unei ieșiri în stradă.

„Sunt semnificative mesajele postate de martorul Ursu Adrian – „Acum trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc” – și de inculpatul Aniței Iulian – „Ce facem, șeful, dacă e așa? Ieșim?” – precum și răspunsul inculpatului Horațiu Potra: „Așteptăm să vedem ce declară CG!”, se arată în rechizitoriu.

Credeau că vor face istorie

Într-o altă discuție, un martor a făcut referire la evenimentul plănuit, denumindu-l „lovitura” și acordându-i o importanță deosebită. Astfel, inculpatul Andrei Lup a afirmat: „Ce istorie se întâmplă zilele astea”, iar Grozav i-a replicat: „Participi și tu la un pic de istorie”.

Chiar și după împiedicarea lor de a ajunge la București, unii membri ai grupului și-au exprimat disponibilitatea de a recurge la acțiuni violente. Potrivit rechizitoriului, o astfel de discuția relevantă, din 24 ianuarie 2025, avea următorul conținut:

Aniței Iulian: „Înseamnă că suntem generația cea mai lașă de români dacă nu facem ceva.” Babau: „Ar trebui omorâți toți!!” Potra Horațiu: „Câți sunt dispuși să facă ceva???” Babau: „Eu sunt oricând, da, numai startul.” Aniței Iulian: „Prezent!” Lup Ioan: „Prezent.” Potra Horațiu: „Nu vorbim de noi aici; eu mă refer la toți din țară.” Lup Ioan: „Dacă va trebui, suntem dispuși.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

5 BREAKING „L-am chemat să ocupe o poziție la București”