Legea anti-fugari, dezbătută luni în Camera deputaților. Câți ani de închisoare primesc persoanele care nu se prezintă după condamnare

Legea anti-fugari va fi dezbătută mâine în plenul Camerei Deputaților, principala prevedere fiind faptul că persoanele condamnate definitiv care nu se prezintă după hotărâre la închisoare, vor fi acuzate și de evadare., ceea ce înseamnă o suplimentare de până la trei ani a pedepsei.

Legea anti-fugari va fi dezbătută mâine în Camera Deputaților

Legea anti-fugari va fi dezbătută mâine în Camera Deputaților

Senatul a aprobat, la finalul lunii octombrie, proiectul de lege privind modificarea legii nr. 289/2009, prin care persoanele care nu se prezintă după condamnarea la închisoare, vor fi execuatați siliți în termen de o săptămână, fiind acuzați de evadare, acest proiect fiind înaintat de Guvern.

Noile modificări vizează adăugarea unor noi alineate la punctul 3, astfel: „Se consideră evadare și fapta persoanei condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.”

Potrivit noilor modificări, pedeapsa aplciată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa neexecutată la data evadării. De asemenea, pedeapsa pentru infracțiunea de evadare se aplică o singură dată, indiferent de numărul de zile cu care s-a depăsit termenul de prezentare la organul de poliție.

În actualul Cod Penal, evadarea poate duce la pedepse între șase luni și trei ani, dacă nu este una care a avut loc prin folosirea violenței sau a armelor, în timp ce în scenariul folosirii violenței sau armelor pedeapsa este între unu și cinci ani.

Ultimul fugar, primarul din Baia Mare

Noua lege vine în contextul în care primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş a fugit vineri din țară prin Vama Petea înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

Edilul din Baia Mare a folosit documentele unei rude la frontieră, pe motiv că între cei doi ar fi ceva asemănări, şi a părăsit ţara fiind pasager într-un taxi. Polițistul de frontieră care i-a verificat actele este anchetat disciplinar.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

4 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare