Legea prin care e eliminat dosarul cu șină, promulgată de Iohannis

Legea prin care e eliminat dosarul cu șină, promulgată de Iohannis

Președintele României a promulgat legea prin care instituțiile nu mai pot solicita de la persoane fizice sau juridice niciun obiect de birotică sau papetărie pentru soluționarea cererilor pentru furnizarea unui serviciu public.

Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency

Potrivit legii promulgate de Klaus Iohannis , instituțiile „nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie”.

Legea, inițiată de liberalii George Tuță, Sebastian Burduja, Gabriela Horga și Diana Morar, are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016, în sensul instituirii în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, a unei obligaţii de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.

Instituțiile în cauză au obligaţia să publice o adresă de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei după cartea de identitate, pe punctul de contact unic electronic şi pe pagina proprie de internet. Proiectul introduce și obligaţia de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată, mai arată sursa citată.

Adoptarea, pe 7 decembrie

Deputaţii au votat pe 7 decembrie legea care prevede ca interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice să fie extinsă şi la nivel local, nivel de universităţi şi companii de utilităţi.

„Este un pas de normalitate”, spunea ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja. „Această iniţiativă completează un proiect de anul trecut prin care instituţiile centrale au interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice, astfel încât acum vom avea această interdicţie şi la nivel local, şi la nivel de universităţii şi la nivel companii de utilităţi. De asemenea, în urma unui amendament, practic se interzice dosarul cu şină prin lege. De asemenea, am interzis prin propunerea noastră xeroxurile din instituţiile publice, pentru că, inclusiv în 2022, la Sectorul 1 eşti trimis în cadrul Administraţie de taxe locale să îţi faci xerox şi trebuie să plăteşti şi copia şi puxul. Este un pas de normalitate”, mai declara în plenul Camerei Deputaţilor Sebastian Burduja.

Ministrul explica după adoptare că după promulgare urmează un termen de 180 de zile de implementare. „Cel târziu de la jumătatea anului viitor, viața noastră va fi un pic mai ușoară. Trebuie să vă avertizez ca succesul acestor demersuri depinde de fiecare dintre noi. Avem deja experiența ștampilei, care nu mai este obligatorie, dar totuși rezistă în unele locuri. După ce legea va intra în vigoare, trebuie să ne cerem drepturile și să le atragem agenția funcționarilor care, din obișnuință, ne vor mai cere dosar cu șină, copie după buletin sau ne vor trimite la xeroxul de la colț. Nicio schimbare nu e simplă”, a conchis ministrul.

Noua lege face parte dintr-un pachet de inițiative pentru debirocratizare .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

2 Misterul bărbatului răpit din parcarea Cortina Residence din Sectorul 1

3 Nu are noroc în dragoste și a ieșit cu 6 bărbați în 7 luni ca să-și găsească „jumătatea”

4 VIDEO „Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”

5 Știați cine sunt persoanele care inspectează Sfântul Mormânt încă din Vinerea Mare, înainte de miracolul Luminii Sfinte?