Folosit ca leac încă de pe vremea dacilor, vâscul aduce noroc îndrăgostiţilo r care se sărută sub el în noaptea de Revelion, fiind considerat o plantă sacră. În mitologia germană se spune că este o plantă cu puteri miraculoase, care venea din ceruri şi nu creştea pe pământ.

Vâscul aduce noroc îndrăgostiților FOTO Shutterstock

În trecut, vâscul era considerat totodată şi un leac pentru fertilitate. Despre cuplurile care se sărută sub vâsc de Anul Nou se spune că vor avea o relaţie trainică şi împlinită.

Legenda vâscului şi tradiţia sărutatului sub vâsc vin din cele mai îndepărtate timpuri, potrivit mitologiei germane. Se spune că zeiţa Frigga, cea care era zeiţa dragostei, a avut un fiu pe nume Balder, zeul pământului. După ce Balder a avut un vis în care i se prevestea moartea, zeiţa Frigga a fost foarte speriată. Dacă fiul său, zeul soarelui, ar fi murit, atunci toată viaţa de pe Pământ s-ar fi sfârşit.

Bobițele albe sunt lacrimile unei zeițe

Loki, zeul răului, cel care voia sa-l omoare pe Balder, a găsit vâscul, o plantă care nu crestea pe pamant si care avea puteri miraculoase. El a confecţionat o suliţă din vâsc şi i-a dat-o zeului iernii, pe nume Holder, care era orb. Zeul iernii l-a lovit pe Blader cu suliţa din vâsc, iar acesta a murit. Timp de trei zile, toată lumea a incercat să-l învie pe Balder, însă nimeni nu a reuşit. Potrivit legendei, cea care l-a înviat a fost mama sa, Frigga, cu lacrimile vărsate peste fiul ei. Se spune că lacrimile ei s-au transformat în bobiţele albe ale vâscului. De fericire că şi-a văzut fiul readus la viaţă, Frigga i-a sărutat pe tot cei care au trecut pe sub vâsc. De aici se spune că ar veni tradiţia sărutatului sub vâsc.

Nu își pierde frunzele niciodată

Se crede că atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Pentru că nu-şi pierde frunzele niciodată, ca şi bradul, se spune că aduce spor şi sănătate în familie. Este simbol în stabilitatea şi fericirea cuplurilor de îndrăgostiţi, existând credinţa că o crenguţă de vâsc aduce cu ea un înger care păzeşte dragostea, precizează volumul "Cartea de Crăciun ". Celţii au iniţiat un adevărat cult al acestei plante, pe care o considerau de esenţă divină.

În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar - îl numeau ''lacrima stejarului'' şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase. Vikingii îl considerau un simbol al păcii, era ca un spirit ce-i proteja de rele. Grecii au spus că Eneas a păşit în lumea cealaltă pe o poartă deschisă cu o mlădiţă de vâsc. Romanii l-au aşezat sub formă de coroniţă pe capul zeiţei Diana, simbol al fertilităţii.