Legendarul Nicu Vlad, suspendat pe viaţă de TAS: Motivarea deciziei e zdrobitoare

Nicu Vlad (58 de ani) e considerat cel mai bun halterofil român al tuturor timpurilor.

Având în vedere rezultatele sale, el a rămas în structurile acestui sport şi după retragere. Actualmente preşedinte al Federaţiei Române de Haltere (FRH), Nicu Vlad a activat şi în forurile internaţionale:

*Membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Europene.

*Membru în Comisia Tehnică a Federaţiei Internaţionale de Haltere.

*Vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere.

Din păcate, sportul în care activează Nicu Vlad e, în permanenţă, marcat de scandalurile legate de dopaj. Iar anul trecut, fostul campion olimpic român, dar şi ungurul Tamas Ajan, fostul şef al Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF), au fost acuzaţi de „complicitate şi manipulare“ în ceea ce priveşte infracţiuni de dopaj, după o anchetă a Agenţiei Internaţionale de Testare (ITA).

Decontul pentru acest scandal a venit, astăzi, în mod oficial. Pentru că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne l-a suspendat pe viaţă pe Nicu Vlad pentru încălcarea regulilor antidoping. Motivarea decizie a fost redată, integral, de gsp.ro.

Ce scrie în comunicatul TAS?

*În legătură cu fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere, fostul şef al Federaţiei Române de Haltere, fostul vicepreşedinte al comisiei anti-doping din cadrul Federaţiei Internaţionale de Haltere fostul conducător al consiliului tehnic al FIH, domnul Nicu Vlad:

-Domnul Vlad a fost găsit vinovat pentru încălcarea Articolului 2.8 din legile anti-doping la haltere (complicitate la încălcarea regulilor anti-doping)

-Domnului Vlad îi este impusă suspendarea pe viaţă începând cu 16 iunie 2022.

*În decembrie 2021, Agenţia Internaţională de Testare (AIT), la solicitarea Federaţiei Internaţionale de Haltere (FIH), a înaintat plângeri la Camera anti-doping Tribunalul de Arbitraj Sportiv cu privire la încălcarea regulilor anti-doping, pentru cei doi oficiali (n.r. - Nicu Vlad şi Tamas Ajan) cu privire la implicarea aceastora în alterarea controalelor anti-doping şi complicitate la încălcarea regulilor decătre mai mulţi sportivi, începând cu anul 2012.

*Având în vedere cât de serios s-au încălat regulile anti-doping, dar şi perioada îndelungată în care acest lucru s-a petrecut, TAS consideră că suspendarea pe viaţă este pedeapsa cea mai potrivită.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...

2 Remarcile unei tinere venite de la capătul lumii să studieze în București. „Partea cea mai dificilă e gândul la întoarcerea acasă”

3 VIDEO Asta e Rusia, oameni buni!

4 Un fost profesor de la Harvard susține că Raiul poate fi localizat în univers și explică unde s-ar putea afla. Teoria a stârnit reacții în lumea știin…

5 VIDEO „Este un fenomen. Mâine, Corpul de control va fi la Spitalul Elias”