Leguma rezistentă adusă din Uzbekistan care s-a adaptat surprinzător de bine la clima din România: cu cât se vinde bucata

În timp ce verile devin tot mai lungi și mai fierbinți, culturile tradiționale din România sunt înlocuite de plante adaptate la temperaturi ridicate. Un exemplu este lufa – cunoscută și drept „castravetele-burete” –, o legumă originară din Uzbekistan care se adaptează surprinzător de bine solului românesc.

Lufa costă între 10 și 30 lei/bucata. FOTO: X/@ferrisjabr

Lufa costă între 10 și 30 lei/bucata. FOTO: X/@ferrisjabr

Patricia Blăgdniceanu, o tânără din județul Dolj, cultivă aproximativ 2.000 de plante de lufă într-un solar de 600 de metri pătrați. Fiecare plantă produce trei-patru fructe, cu un gust ușor dulceag și o textură moale după gătire.

„Lufa se pretează pentru cultură în România. Nu este pretenţioasă la condiţiile de mediu, vine dintr-o zonă subtropicală, ceea ce înseamnă că are nevoie de foarte multe zile de căldură şi de soare”, spune producătoarea, citată de Observator News.

Leguma poate fi consumată ca un dovlecel, fiind foarte populară în bucătăria asiatică, iar în România se vinde cu prețuri între 10 și 30 de lei bucata, în funcție de dimensiune. O mare parte din producție este însă transformată în produse cosmetice și de îngrijire bio.

„Vrem să lansăm dischete pentru exfolierea feţei, bureţi de vase pătraţi, dar şi un burete cu buzunar pentru săpun”, adaugă Patricia.

Din lufă se obțin bureți vegetali pentru baie , dar și fibre folosite în industria textilă sau în realizarea de produse decorative – de la pălării și covoare de baie, până la fețe de masă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan