Lia Manoiu, fiica unor profesori de filosofie, o sportivă genială. Ce i-a adus sfârșitul la doar 66 de ani

Lia Manoiu, fiica unor profesori de filosofie, o sportivă genială. Ce i-a adus sfârșitul la doar 66 de ani

Lia Manoliu, de profesie inginer electroenergetician, a reuşit să câştige, la 36 de ani, la Jocurile Olimpice din 1968, găzduite de Ciudad de Mexico, primul şi singurul aur olimpic românesc din istoria aruncării discului. Se împlinesc 81 de ani de la nașterea marii sportive.

Lia Manoliu, o sportivă de top FOTO Arhivă TVR

Lia Manoliu, o sportivă de top FOTO Arhivă TVR

Născută la Chişinău, pe teritoriul actualei Republici Moldova, la 25 aprilie 1932, Lia Manoliu era fiica profesorilor de filosofie Alexandrina şi Ion Manoliu. Elevă a Liceului „Regina Maria” din Capitală, ea a abordat cu uşurinţă numeroase discipline sportive şi a făcut performanţă în tenis de masă, baschet şi volei.

Componentă a echipei de baschet Ştiinţa Bucureşti, actuala legendă a sportului românesc a fost convocată în echipa naţională, iar în palmaresul său se regăsesc un titlu de campioană pe echipe la tenis de masă şi trei titluri la volei. Întâlnirea cu farfuria „magică” s-a produs abia la vârsta de 17 ani, în primăvara anului 1949, când într-un concurs organizat pe Stadionul Republicii a aruncat discul la 23, 24 metri.

De profesie, inginer electroenergetician

Absolventă a Facultăţii de Energetică a Institutului Politehnic Bucureşti (1956), Lia a lucrat o bună perioadă ca inginer electroenergetician la IPROMET Bucureşti. De amintit este şi faptul că a absolvit o şcoală de ziarişti sportivi organizată de ziarul „Sportul Popular”. Cunoscută pentru rigurozitatea ei, pentru viaţa sportivă pe care o ducea, a reuşit să concureze până la 40 de ani, participând la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice.

O performanţă extraordinară, care a fost menţionată în Cartea Recordurilor şi care a fost mai apoi egalată, la noi, de canotoarea Elisabeta Lipă. Medaliată cu bronz la ediţiile din 1960 (Roma) şi 1964 (Tokyo), a reuşit să obţină titlul olimpic în 1968, la Ciudad de Mexico. Ea a mai ocupat locul 6 în 1952 (Helsinki), respectiv 9 în 1956 (Melbourne) şi 1972 (München). În finala victorioasă, discul lansat de Lia Manoliu a zburat 58,28 metri, în urma româncei clasându-se Liesel Westermann (Germania / 57,76 metri) şi Jolan Kleiber (Ungaria / 54,90 metri).

„O sportivă care a eşuat adesea şi câteodată a reuşit"

Întrebată de ziarişti, simplu, „Cine sunteţi?”, ea a răspuns plină de modestie: „O sportivă care a eşuat adesea şi câteodată a reuşit. Am pierdut de nenumărate ori, păstrând totuşi dragostea de sport”. Ulterior, ea a fost distinsă cu Trofeul „Fair-Play”, de către UNESCO, în 1974, precum şi cu Ordinul Olimpic „Colanul de Bronz”, în 1975, a devenit membru al Comisiei pentru Academia Olimpică din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic, membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei Comitetelor Olimpice Naţionale, precum şi preşedinte al unei grupe de lucru pentru problemele sportivilor de performanţă din cadrul acestui for.

Confruntată cu numeroase probleme de sănătate, Lia Manoliu s-a stins din viaţă în 1998, la nici 66 de ani. Ea a suferit un infarct după ce a intrat în comă în timpul unei operații de tumoră pe creier cu o săptămână înainte.

Serviciile aduse sportului n-au fost însă uitate, principalul complex sportiv din Bucureşti, precum şi fostul Stadion „23 August” primind numele ei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple”

2 Când candidezi doar la prostie, nu la președinție...

3 VIDEO O simplă povestioară din Ucraina...

4 Așa o fi?

5 Fosta judecătoare de la CCR Simona-Maya Teodoroiu a murit la doar 55 de ani