Liban a rămas fără curent electric. Întreaga țară este în întuneric, după ce rețeaua electrică națională s-a oprit

Liban a rămas fără curent electric. Întreaga țară este în întuneric, după ce rețeaua electrică națională s-a oprit

Liban a rămas fără curent electric, lăsând întreaga țară în întuneric, în mijlocul unei crize economice severe. Cele mai mari două centrale electrice din țară, Deir Ammar și Zahrani, s-au închis din cauza lipsei de combustibil, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters, potrivit BBC .

Rețeaua electrică „s-a oprit complet azi la prânz” și este puțin probabil să repornească timp de câteva zile, a spus oficialul citat.

În ultimele 18 luni, Liban se confruntă cu o criză economică și cu un mare deficit de comustibili.

Criza a lăsat jumătate din populație în sărăcie, a prăbușit moneda națională și a provocat proteste masive de stradă împotriva politicienilor.

Lipsa valutelor forte a îngreunat plata furnizorilor externi de energie.

Compania națională de electricitate a confirmat închiderea celor două centrale, care împreună furnizează 40% din electricitatea țării.

Închiderea lor a condus la „întreruperea completă” a rețelei electrice, „fără nicio posibilitate de a relua operațiunile deocamdată”, potrivit unui comunicat al companiei.

Al Jazeera relatează că în orașul Halba au loc proteste în fața clădirii companiei naționale de electricitate, iar în orașul Tripoli oamenii au blocat străzile și ard cauciucuri.

Mulți libanezi sunt dependenți de generatoare individuale de electricitate, însă folosirea lor a devenit din ce în ce mai scumpă din cauza lipsei combustibilului și oricum nu pot compensa lipsa electricității furnizate de rețeaua națională.

Până să se oprească de tot curentul, populația primea două ore curent electric pe zi.

Pe lângă acestea, țara încă se resimte după explozia depozitului de chimicale care a avut loc anul trecut lângă portul din Beirut, care a ucis 219 oameni și a rănit 7.000.

Luna trecută, gruparea Hezbollah a adus combustibil din Iran pentru a compensa lipsa acestuia, însă oponenții acuză gruparea că prin această metodă își extinde influența politică în țară.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”